[ Cum a fost ] Deschiderea anului universitar 2015-2016 la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu
Cum a fost
Festivitatea de deschidere a noului an universitar 2015-2016 la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu a avut loc în data de 28 septembrie 2015, ora 10:00, la sediul facultăţii, Calea Dumbrăvii nr. 34, în Aula Magna.
Cei mai tineri dintre studenţii facultăţii, bobocii din anul I, au fost întâmpinaţi, în cadrul deschiderii oficiale, de decanul facultăţii, prof. univ. dr. Călina Jugastru, şi de îndrumătorii lor de an.
După festivitatea de deschidere, împreună cu îndrumătorii de an şi cu directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Sibiu, Răzvan Pop, bobocii au pornit, la pas, prin oraş, pentru a cunoaşte mai bine locul în care urmează să-şi petreacă următorii patru ani de facultate. Ei au parcurs un traseu care a devenit, de acum, o tradiţie, respectiv acela dintre ultimul sediu al Facultăţii de Drept, din Calea Dumbrăvii nr. 34, şi primul sediu al instituţiei de învăţământ menţionate, din Piaţa Mare, actuala Casa Hecht.
Pentru alte informaţii cu privire la deschiderea anului universitar la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a se vedea aici.