[ Cum a fost ] Noaptea cercetătorilor la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Activitățile de la Facultatea de Drept
Cum a fost
Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a organizat, pe 25 septembrie 2015, Noaptea Cercetătorilor, eveniment prin care cercetarea și cercetătorii au fost prezentați comunității sibiene într-un mod inedit, neconvențional.
Activitățile și experimentele au început la ora 17:00 și au continuat până târziu în noapte, după ora 23:00, la Facultățile de Inginerie, Litere şi Arte, Ştiințe, SAIAPM și Drept.
La Facultatea de Drept au fost organizate 10 ateliere printre care: laboratorul de criminalistică, cafeneaua cercetătorilor (în cadrul căreia s-a dezbătut tema Migraţia în spaţiul european – argumente pro şi contra), atelierul de ştiinţă şi cultură, un proces penal simulat (în parteneriat cu asociaţia studenţească ELSA Sibiu) şi un colţ foto, în care au fost expuse veşmintele specifice profesiilor juridice.
Evenimentul s-a bucurat, la nivelul întregii universităţii, de participarea a peste 6.000 de persoane.