[ Cum a fost ] Living Library (ed. 8) / 14 decembrie 2015, București
Cum a fost
Asociaţia ELSA Bucureşti a organizat pe data de 14 decembrie în InSpayer Bistro cea de-a VIII-a ediţie a ”Living Library”, eveniment devenit deja tradiţie. Acesta adună în fiecare an elite ale dreptului românesc şi tineri jurişti, pe care îi încurajează să poarte discuţii cât mai interactive.
Fiecare dintre speakerii prezenţi a încercat să ofere cât mai multe detalii asupra domeniul său de activitate, dar şi sfaturi cu privire la modalităţile de a ajunge în cariera acolo unde studenţii la drept doar visează. Între ariile de discuţie abordate s-au aflat: arbitraj, diplomaţie, cariera juridică, insolvența, Gaming Law, dar şi Imigration Law.
Printre invitaţii de seamă ai evenimentului s-au numărat: jud. Emilian Meiu, proc. Alexandra Carmen Lăncrănjan, prep. univ dr. Bogdan Iacob, av. Ana Maria Baciu (NNDKP), Felix Zaharia – Expert al Ministerului Afacerilor Externe, av. Gabriel Paraschiv (Dragne & Asociații).
– “Speakerii au fost foarte buni, consider că cel care s-a remarcat în mod deosebit a fost domnul judecător, întrucât am aflat lucruri care nu erau tipărite în cărţi”.
– “Doamna procuror m-a impresionat, deoarece a reuşit să ne exemplifice lucruriile ştiinţifice într-o manieră cât se poate de interactivă”.
– “Evenimentul este unul care îţi lărgeşte orizonturile şi te îndruma la cunoaştere. Aceasta se datorează inclusiv formatului, reuşind astfel că în decursul a două ore să iei contact cu specialişti din domenii cât se poate de diferite pe de-o parte dar şi apropiate, pe de altă parte.”
ELSA (The European Law Students` Association) a fost înfiinţată în 1981 de studenţi la Drept din Austria, Germania, Polonia şi Ungaria, fiind cea mai mare organizaţie internaţională a studenţilor la Drept şi a tinerilor jurişti. În prezent, ELSA există în 41 de ţări europene, în cadrul a peste 300 de universităţi, reunind peste 35.000 de membri. ELSA București contribuie prin cele trei departamente principale (Activităţi Academice, Seminare & Conferinţe, Student Trainee Exchange Programme) la dezvoltarea culturală şi profesională a studenţilor şi a tinerilor jurişti. Implicând stagii de practică, seminare şi conferinţe, publicaţii sau procese simulate, ELSA are un singur scop, acela privind evoluţia tinerilor în sistemul juridic.
ELSA București organizează seminarul
Living Library (ed. 8)
București, Inspayer Batistei, strada Batistei nr. 24A
14 decembrie 2015, 19:30
Living Library, eveniment ajuns deja la cea de-a VIII-a ediţie şi devenit unul dintre cele mai de succes ale asociaţiei ELSA Bucureşti, va avea loc pe data de 14 decembrie, de la ora 19:30, în InSpayer Batiștei Bistro.
Acest “seminar la o cafea” îşi propune să aducă împreună studenţii interesaţi de domeniul juridic şi elitele dreptului românesc, între care să se desfăşoare, într-un cadru informal, un schimb de idei cu privire la domeniile abordate.
În cadrul evenimentului vom avea onoarea de a-i avea alături de noi pe:
– jud. Emilian Meiu, carieră juridică
– Proc. Alexandra Carmen Lăncrănjan, carieră juridică
– prep. univ. dr. Bogdan Iacob, insolvenţă
– av. Nora Ene, Bulboacă şi Asociaţii, Energy Law
– av. Ana Maria Baciu, NNDKP, Gaming Law
– Felix Zaharia, expert al Ministerului Afacerilor Externe, diplomaţie
– av. Gabriel Paraschiv, Dragne & Asociații, arbitraj
Prelegerea are ca scop atât crearea unei apropieri între practicieni şi studenţi, cât şi fixarea de către aceştia din urmă a unor noţiuni teoretice din diferite domenii juridice.
Pentru înscrieri vă rugăm să completaţi formularul alăturat: www.tinyurl.com/LivingLibraryELSA
ELSA (The European Law Students` Association) a fost înfiinţată în 1981 de studenţi la Drept din Austria, Germania, Polonia şi Ungaria, fiind cea mai mare organizaţie internaţională a studenţilor la Drept şi a tinerilor jurişti. În prezent, ELSA există în 41 de ţări europene, în cadrul a peste 300 de universităţi, reunind peste 35.000 de membri. ELSA București contribuie prin cele trei departamente principale (Activităţi Academice, Seminare & Conferinţe, Student Trainee Exchange Programme) la dezvoltarea culturală şi profesională a studenţilor şi a tinerilor jurişti. Implicând stagii de practică, seminare şi conferinţe, publicaţii sau procese simulate, ELSA are un singur scop, acela privind evoluţia tinerilor în sistemul juridic.
* mai multe informații la adresa de e-mail: [email protected]

