Ziua dreptului internațional umanitar (ed. 3) / 13 mai 2016, Ploiești
Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova (ARDUPH) sub patronajul Instituției Prefectului, în colaborare cu Consiliul Județean, Primăria Municipiului Ploiești și alte instituții din domeniul educației, științei și culturii, organizează
Ziua dreptului internațional umanitar (ed. 3)
Ploiești, Palatul Culturii din Ploiești
13 mai 2016, ora 10:00
Ediția din acest an este dedicată fenomenul migraționist.
Ne propunem ca prin activitățile organizate să facem o radiografie a situației actuale a fenomenului migraționist și a statutului refugiaților, să analizăm o serie de probleme cu privire la eficiența prevederilor actuale în cazul refugiaților și să identificăm unele situații ca elemente de reflecție într-o eventuală perfecționare a instrumentelor juridice internaționale referitoare la protecția acestei categorii de persoane; asigurarea cunoașterii și sensibilizarea responsabililor naționali și internaționali, precum și a opiniei publice cu privire la drama refugiaților și a necesității promovării unor politici de soluționare eficientă și durabilă a fenomenului migraționist. Vom avea în vedere de asemenea, relevanța prevederilor dreptului internațional umanitar asupra statutului refugiaților: cunoaștere, informare, promovare, difuzare; compatibilitatea prevederilor legislative existente cu situațiile generate de fenomenul migraționist actual; aspecte referitoare la declanșarea unor crize în domeniul securității, protecția frontierelor, domeniului financiar etc; riscuri și consecințe ale fenomenului migraționist; rolul organizațiilor regionale și internaționale guvernamentale și neguvernamentale în protecția refugiaților; responsabilitatea statelor în implementarea legislației cu privire la refugiați; rolul societății civile, mass-media etc. în cunoașterea și aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale în cazul refugiaților ș.a.
Principalele activități cuprinse în program sunt:
Lansare de carte „Fenomenul migraționist și statutul refugiaților – considerații teoretice și practice”, coordonatori: Martha-Maria Mocanu, Vasilica Comișel, Elena-Roxana Vișan, Dumitru Codiță.
Vernisarea expoziției și lansarea catalogului de pictură: „Rătăciți în căutarea speranței!” coordonator: prof. Dorel Oprescu.
Concurs de pictură cu tema: „Rătăciți în căutarea speranței!”
Concurs de creație literară cu tema „Drama copiilor refugiați în actualitate”
Expoziție de carte „Să cunoaștem și să aplicăm prevederile dreptului internațional umanitar!”.
Demersurile ARDUPH au ca obiectiv să conștientizeze instituțiile cu răspunderi și opinia publică națională și internațională cu privire la necesitatea formării unei culturi a păcii, toleranței și înțelegerii între oameni, comunități, etnii și popoare, prin susținerea necesității cunoașterii și aplicării prevederilor dreptului umanitar, stipulate în Convențiile de la Geneva (1949) și Protocoalele lor adiționale (1977).
Persoană de contact: Dumitru Codiță, președinte ARDUPH, telefon: 0723.343.656, e-mail: [email protected]