* Evenimentul a fost transmis LIVE în această pagină
Uniunea Naţională a Barourilor din România
Barourile Timiș, Arad și Caraș-Severin
Institutul Naţional pentru Pregătirea și Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA),
Centrul Teritorial Timișoara al INPPA,
Consiliul Superior al Magistraturii,
Reprezentantul României la CCJE,
Curtea de Apel Timișoara
organizează conferința
Minoritatea. Răspunderea persoanei juridice. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei. Aspecte teoretice şi practice ale judecătorilor şi avocaţilor în cursul procesului penal
Sala de conferinţe Viena 1 a Hotelului Timişoara
Timișoara
13 martie 2015, ora 10:00
Debutul anului judiciar român, în context european, a reprezentat un moment marcant pentru o nouă dimensiune a cooperării cu cel mai reprezentativ for al judecătorilor din cadrul Consiliului Europei – Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni.
Consolidarea sistemului judiciar român prin punerea în aplicare a recomandărilor europene în cadrul cărora se înscriu şi avizele Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni conferă pragmatism şi echilibru corpului judecătoresc.
În realizarea unei noi culturi juridice în materie penală se înscriu şi recomandările Avizului nr. 16 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) din cadrul Consiliului Europei referitor la relaţiile dintre judecători şi avocaţi.
Comunicarea interprofesională între judecătorii şi avocaţii români dobândeşte consistenţă, maturitate şi dinamism prin proiectul comun ce se va desfăşura în acest an, reprezentând puntea de stabilitate a justiţiei române.
Această conferinţă continuă desfăşurarea proiectului printr-o nouă dinamică a dialogului interprofesional în care transparenţa, competenţa şi specificitatea dobândesc consistenţă.
La conferinţă vor participa judecători de la secţiile penale ale Curţii de Apel Timişoara şi tribunalelor şi judecătoriilor arondate, precum şi avocaţi din barourile Timiş, Arad şi Caraş-Severin.
Conferința este organizată în spiritul recomandărilor Avizului nr. 16 şi în realizarea dialogului între judecători şi avocaţi.
Agenda conferinței:
09:30-10:00 Înregistrarea participanţilor
10:00-10:40 Alocuţiuni:
Judecător dr. Rodica Aida Popa – Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formator la Institutul Naţional al Magistraturii şi cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu”, reprezentantul României la Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni
Avocat, prof. univ. dr. Dan Oancea – Vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România
Judecător Constantin Costea – Preşedintele Secţiei penale a Curţii de Apel Timişoara
Avocat Petruț Ciobanu – Şeful Departamentului de Pregătire Continuă (drept public) al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, lector univ. dr. Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
10:40-11:10 Scurtă prezentare asupra unor concluzii preliminare asupra chestionarelor privind relaţiile dintre judecător şi avocaţi, din perspectiva unor reguli de conduită comune
Judecător dr. Rodica Aida Popa, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formator la Institutul Naţional al Magistraturii şi cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu”, reprezentantul României la Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni
11:10-11:30 Răspunderea penală a persoanei juridice
Judecător Lucian Balaş, Judecătoria Arad
11:30-11:45 Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice
Avocat Petruț Ciobanu, Şeful Departamentului de Pregătire Continuă (drept public) al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, lector univ. dr. Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
11:45-12:00 Unele aspecte controversate ale infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei
Judecător Florentin Vlad, Tribunalul Arad
12:00-12:15 Pauză de cafea
12:15-12:30 Regimul măsurilor educative neprivative de libertate (art. 117-123 din Codul penal). Aspecte deontologice ale judecătorilor şi avocaţilor
Judecător dr. Rodica Aida Popa, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formator la Institutul Naţional al Magistraturii şi cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu”, reprezentantul României la Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni
12:30-12:45 Aspecte deontologice generate de principiul unui proces penal echitabil
Avocat Viorel Paşca, Baroul Timiş, prof. univ. dr. Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
12:45-13:45 Dezbateri
13:45-14:00 Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice, analiza comparativă între vechea legislaţie şi noul Cod de procedură penală
Judecător Olimpiu Daniel Berindei, Tribunalul Arad
14:00-15:15 Prânz
15:15-15:30 Problema identificării elementului subiectiv în cazul răspunderii penale a persoanei juridice. Aspecte teoretice şi practice
Avocat Laura Stănilă, Baroul Timiş, formator INPPA, lector. univ. dr. Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
15:30-15:45 Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei în noul Cod penal
Judecător Laura Maria Tomici, Judecătoria Timişoara
15:45-16:00 Infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei şi respectarea normelor deontologice de către avocat
Avocat Ion Vîrciu, membru al Consiliului Baroului Arad
16:00-17:00 Dezbateri şi concluzii.
Aceasta este cea de a şaptea conferinţă din seria de conferinţe regionale organizate de Uniunea Naţională a Barourilor din România – UNBR în conlucrare şi sub egida Consiliului Superior al Magistraturii – CSM în vederea implementării Proiectului privind relaţiile dintre judecători şi avocaţi din perspectiva Avizului nr. 16 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni.