729 citiri

Justiția în România. Ediția a VII-a / 22-24 aprilie 2015, București

ELSA București
organizează conferința

Justiția în România
Ediția a VII-a

Facultatea de Drept, Universitatea din București
22-24 aprilie 2015
13:00

Edițiile precedente s-au bucurat de un real succes datorită abordării unor teme care și-au propus să analizeze cele mai recente modificări intervenite în cadrul legislativ atât în plan intern, cât și în plan internațional.

Obiective:
Anul acesta, proiectul, organizat la nivel național, își propune să contureze, prin intermediul dezbaterilor și workshopurilor, situația actuală a justiției în țara noastră, reprezentarea instituțiilor care asigură exercițiul puterii judiciare în România, aspecte privind dezvoltarea sectorului privat, precum și perspective legislative vizând finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, reglementarea europeană a achizițiilor publice, dar şi anumite aspecte referitoare la dreptul aviației.

Conferinţa “Justiţia în România” vă oferă şansa de a descoperi noutăţile sistemului juridic, de a asculta opinii avizate ale unor specialiști în domeniu şi de a vi se clarifica nelămuriri cu privire la demersurile legislative actuale şi viitoare. Aceasta se adresează, în principal, studenților de la Facultatea de Drept si Facultatea de Științe Politice.

Mulţumim partenerilor noştri SCPA Ceparu&Irimia şi ONV LAW pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment!

Înscrierile se fac pe adresa inscrieri@bucuresti.elsa.ro până marţi, 21 aprilie şi trebuie să conţină numele şi facultatea unde studiaţi.

Informații suplimentare despre eveniment sunt disponibile aici.

Evenimente conexe