Pantofii mamei / 17 iunie 2015, București

JURIDICE.ro vă invită la festivitatea de lansare a volumului de poezie

Pantofii mamei

Centrul Cultural Calderon (București, str. Jean Louis Calderon 39)

17 iunie 2015, 17:00

Partener media: JURIDICE.ro

Autoarea, Andrada Ingrid MARAN, este avocat in Baroul Bucureşti.

Cu acordul autoarei, iată poemul care  deschide volumul:

PANTOFII MAMEI

Am fost o fată timidă care a învățat mersul în viață,
Cocoțată pe pantofii mamei.
Am fost o liceană timidă care se camufla
În blănurile prețioase ale trecutului,
În grandoarea unei lumi ce se chinuia
Să nu moară.

O ștergeam de la ore ca să risipim ziua,
Într-un parc al cărui nume nu mi-l amintesc,
Fumam țigări lungi furate de prin sertarele părinților,
Vedeam de trei ori pe săptămână “Poezia muzicii tinere”
În timp ce moțul Pitiș ne învăța să exersăm visarea
Pe scândura teatrului Bulandra.

Am devenit o femeie ce a deschis porțile iubirii
Cu grație, suferință și răsfaț,
Dansând uneori pe muzica îndoielii.
Mâinile mele au învățat îmbrățișarea secundelor
Cu care începe lumea.
Am ars și-am renăscut pe marginea unor ore,
Am dat și am luat energia luminii străvezii.

Tu ai venit târziu când așii din mâneca ruptă
Erau risipiți, când la masa verde crupierii trișau
Numărul meu norocos nu era și al tău,
Chiar dacă am fost o fată timidă,
Învățând mersul pe tocuri prea înalte.

Evenimente conexe

Leave a Reply