1,280 citiri

Ziua Avocatului Român – 150 de ani de avocatură în Oltenia / 19 iunie 2015, Craiova. UPDATE: Cum a fost

* Evenimentul a fost remarcat și publicat gratuit de către echipa Evenimente juridice. Publicarea anunțurilor este gratuită. Pentru promovarea unui eveniment click click aici!


22 iunie 2015: Baroul Dolj a dat publicității sâmbătă, 20 iunie 2015, un comunicat cu privire la desfășurarea Zilei Avocatului Român în Oltenia, precum și discursul Decanului, av. Lucian Bernd-Săuleanu, susținut în deschiderea evenimentului. De asemenea, Baroul a publicat și o serie de poze, pe care le publicăm la finalul discursului.

La eveniment au participat: av. dr. Gheorghe Florea, președintele UNBR, judecător Ionel Grigorie, reprezentantul Curții de Apel Craiova, prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Gheorghe Bică, prorectorul Universității Spiru Haret, precum și oficialități locale. De asemenea, au fost prezenți decanii barourilor din zona Olteniei, respectiv avocat Florin Homescu, decanul Baroului Gorj, avocat Dănuț Rolea, decanul Baroului Mehedinți, avocat Mihăiță Bubatu, Baroului Olt, și avocat Narcisa Dumbrăvescu, decanul Baroului Vâlcea.

Alocuțiunile invitaților au subliniat rolul și importanța Baroului Dolj de-a lungul timpului atât pentru profesia de avocat, cât și pentru comunitatea locală.

A fost prezentat un film de prezentare a Baroului Dolj care poate fi accesat mai jos.

Președintele U.N.B.R., av. dr. Gheorghe Florea, a oferit DIPLOMA DE EXCELENȚĂ Baroului Dolj în semn de prețuire pentru realizările obținute în activitatea de organizare a exercitării profesiei de avocat și pentru perfecționarea activității avocaților înscriși în barou.

Cu acest prilej au fost lansate și două lucrări privitoare la istoria Baroului Dolj, și anume reeditarea Istoria Baroului Dolj dela 1864 la 1928, sub semnătura lui G. Mil. Demetrescu, și Istoria Baroului Dolj în documente 1911-1957, ediție îngrijită de cercetător dr. Șerban Pătrașcu. Pinacotecii Baroului Dolj i s-a adăugat o lucrare a pictorului Cristi Volcinschi reprezentând sediul Baroului Dolj din perioada 1956-1995.

Discursul integral:

”Istoria Baroului Dolj în documente este o ușă deschisă către trecutul pe care uneori îl privim ca pe o încăpere în care intrăm rar. Odată intrați, cu plăcere se conturează chipuri pe care azi cu greu le-am putea întâlni, cu interes constatăm inițiative pe care azi ar fi aproape imposibil să le punem în operă.

Adăugarea unei pagini la istoria baroului nostru se justifică pe deplin. Numai aruncând o privire asupra documentelor, identificăm un reper pentru a afla de unde am plecat, unde suntem astăzi, dar mai ales pentru a modela identitatea de care are nevoie profesia în aceste timpuri, nu tocmai line. Mai mult, publicarea documentelor reprezintă un demers necesar în reconstituirea arhivei Baroului Dolj, sărăcită ca urmare a deselor schimbări ale sediului.

Dacă, pentru prima parte a existenței Baroului Dolj (1864-1928), lucrarea lui G. Mil. Demetrescu este cea mai importantă lucrare monografică dedicată unei astfel de cercetări și care se bucură acum de o reușită reeditare, observăm că perioada ulterioară anului 1928 nu s-a regăsit în preocupările colegilor, motiv pentru care colecția editată își propune să fie o reconstituire documentară, cât și un izvor de informații pentru cei ce se vor apleca în viitor asupra istoriei corpului nostru profesional.

De altfel, Istoria Baroului Dolj în documente chiar dacă poate fi apreciată ca fiind de pionierat în spațiul juridic, fiind un corpus de documente, totuși, ea se înscrie în nevoia ultimilor ani de scriere a istoriei avocaturii românești și a barourilor, menționând exempli gratia câteva inițiative demne de toată aprecierea noastră: Mircea Duțu, O istorie a avocaturii românești, Ed. Economică, București; Mirel Ionescu, Greta-Monica Miron, Istoria Baroului Cluj, Ed. Argonaut/Mega, Cluj-Napoca, 2012; Mircea Duțu, Istoria Baroului din București, Ed. Economică, București, 2006; Titică Petrescu, Istoria Baroului Argeș, Editura Paralela 45, Pitești, 2014 etc.

Așa cum reiese pe deplin din studiul introductiv, au fost incluse texte și documente inedite din arhiva personală a avocatului Mihail Puțureanu, menite să zugrăvească un tablou al societății românești din perioada interbelică, care, cel puțin din perspectiva profesiilor juridice, ne dovedește că se reușise formarea unui corp de magistrați și de avocați de excepție. Documentele ne dezvăluie o serie de activități profesionale, publicistice și de investiții remarcabile, menționând printre acestea Congresul Avocaților din România desfășurat la Craiova în 1928, editarea unor reviste, precum Pagini Juridice (1911), Buletinul Baroului Dolj (1915), înființarea Premiului Avram Iancu  (1924), dar și investiții importante precum achiziționarea Vilei Themis de la Călimănești (1932), Cercul Avocaților. Nu trebuie trecute cu vederea nici momentele mai delicate ale avocaturii craiovene, precum votarea numerus nullus (1937) sau epurarea unor avocați în perioada 1947-1948.

Editarea este rodul colaborării instituționale dintre Baroul Dolj și Institutul de Cercetări Socio-Umane ”C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române și urmarea aportului d-lui Șerban Pătrașcu, cercetător principal în cadrul Institutului.

Arhiva baroului este parțial întregită, urmare a bunăvoinței domnului Șerban Pătrașcu de a dona documentele pe care le are în posesie, cu speranța ca acest gest să fie imitat, iar avocații craioveni să contribuie în măsura posibilităților la îmbogățirea fondului arhivistic și a bibliotecii. Nu trebuie uitat că generoasa bibliotecă a baroului este rodul efortului mai multor generații de avocați.

Cred cu tărie că rolul unei istorii în documente este de a conserva în memoria noastră modele profesionale de excepție.

Av. Lucian Bernd-Săuleanu
Decanul Baroului Dolj”

***

9 iunie 2015: Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Dolj organizează

Ziua Avocatului Român – 150 de ani de avocatură în Oltenia

Universitatea din Craiova – Sala Albastră

19 iunie 2015, ora 14:00

6140_Baroul Dolj - AFIS Ziua Avocatului 2015 m

Evenimente conexe

Leave a Reply