Legal Rock / 13 noiembrie 2015, București
Legal Magazin organizează concertul
Legal Rock
București, Arenele Romane
13 noiembrie 2015
Legal Magazin Events vă invită la o supradoză de rock românesc!
Grimus, ZOB, Trooper Romania, AURA, Bucium, Tudor Turcu & Band si The R.O.C.K. vor urca vineri, 13 noiembrie 2015, pe scena Arenelor Romane, într-un concert care va îmbina genurile hard-rock şi rock alternativ.
Gazda evenimentului este Cristi Hrubaru!
Legal rock este alaturi de victimele din Colectiv.
#ImpreunaRezistam!
Fondurile obtinute vor fi donate familiilor victimelor din clubul Colectiv prin intermediul Fundatiei Estuar.
De asemenea, acest eveniment este organizat pentru sprijinirea Asociaţiei Stop Autismului.
Biletele pot fi găsite in retelele www.iabilet.ro si www.eventim.ro, inclusiv în ziua concertului la intrare, şi costă 39 de lei, până în ziua evenimentului și 50 de lei în ziua evenimentului.
Portile se deschid la ora 18:00, iar prima turpa va urca pe scena dupa ora 19:00.
Grimus
Grimus este o formație de rock alternativ din Cluj Napoca, înființată în anul 2005. Membrii trupei sunt: Bogdan Mezofi (Vocals), Valentin Rauca (Guitar), Cristian Csapo (Guitar), Lehel Kiss (Keyboard), Titus Vadan (Bass) și Tamas Adorjani (Drums). În 2007, Grimus a cântat în deschidere pentru Sophie Ellis-Bextor la București și a câștigat locul întâi în finala națională din cadrul concursului Global Battle of the Bands (GBOB) și s-a calificat în finala mondială de la Londra. În anul 2012, Grimus a deschis concertul de pe Arena Națională al Red Hot Chili Peppers. Cel mai recent album al formației, Emergence, a fost lansat în noiembrie 2014.
ZOB
ZOB a debutat în 1993, iar în 1996 a apărut primul disc: „Parodisiac”, o culegere de parodii ale unor piese celebre. În 1998, ZOB lansează albumul „Telenovelas”, cu care a ocupat locul 1 în mai multe topuri de specialitate. În 2004 trupa a lansat albumul „Printre Nori”. În 2009 trupa ZOB a scos albumul ZuluOscarBravo, iar în 2011 a aniversat 18 ani, cu un concert în clubul Wings. Membrii trupei sunt: Vlase (chitară și voce), Moșu’ (bass) și Doru (tobe).
Trooper
Trooper este o formație românească de heavy metal, originară din Târgoviște, înfiinţată în 1995. Membrii trupei sunt: Alin Dincă – voce, Aurelian Dincă – chitară, Cristian Oftez – chitară, Ionuț Rădulescu – bass, Laurențiu Popa – chitară și Ionuț Covalciuc – tobe. În octombrie 2002 apare albumul de debut „Trooper I”, iar în data de 4 august 2008 trupa a fost aleasă pentru a deschide concertul de la București al trupei britanice Iron Maiden. În 2009 Trooper a concertat alături de Nazareth și Manowar. Pe 25 aprilie 2015, Trooper a sărbătorit 20 de ani de activitate muzicală printr-un show unic, la Arenele Romane din București.
AURA
Trupa AURA a fost înființată la finalul anului 2013, iar membrii trupei sunt: Aura Dănciulescu – (Lead Vocals/Rhythm Guitars), Mihai Dănciulescu (Lead Guitars/Backing Vocals), Răzvan Stăicuț (Drums) și Ștefan Oancea (Bass). În 20014 trupa a câștigat prima ediție a Black sea Battle of the bands la Kavarna Rock Fest. AURA a cântat în deschiderea unor trupe ca: Europe, Helloween, Nazareth, Gotthard, Sabaton, Jorn, Pretty Maides.
Tudor Turcu & Band
Tudor Turcu, Vocalist și Artist vizual, este câștigătorul XFactor România al doilea sezon și Finalist al concursului Eurovision in anii 2013 și 2015. S-a născut in Transilvania in orasul medieval Medias in 5 Martie 1982. Din copilărie , Tudor a descoperit două mari pasiuni , care reusesc să-i urmeze viata neîntrerupt: pictura și muzica. Lăsând nici un conflict între cele doua, Tudor și-a urmat instinctul și continuă îmbunătățind si alternand muzica cu pictura, împletind culoarea cu sunetul.
Bucium
Bucium este o trupă românească de folk-rock ambiental, caracterizată prin folosirea a două viori alături de chitară, bas, tobe, instrumente tradiționale și voce. Din sfera progresivului, Bucium transpune – într-o notă contemporană–tradiții, ritmuri și credinte populare, cu un show care include proiecții multimedia, ceea ce face ca apariția lor „live” să fie asimilată unui adevărat act muzical cultural.
The R.O.C.K.
The R.O.C.K. este o trupă românească, tribut AC / DC. Trupa a fost înființată în 2012 și își dorește să aducă soundul autentic al AC / DC in Romania. Pe 31 mai 2014, au sărbătorit 40 de ani de AC / DC cu un mare show tribut alaturi de primul solist al AC / DC, Dave Evans, la Arenele Romane Bucuresti.
Despre Legal Magazin Events
Legal Magazin Events este divizia de evenimente a companiei Best Legal Media & Consulting. Bazele acesteia au fost puse, în urmă cu câțiva ani, de o echipă cu experiență semnificativă în mass-media și în piața realizării de evenimente.
* mai multe detalii la adresa de e-mail: [email protected] sau la nr. de telefon: 0740.370.294