1,339 citiri

[ Cum a fost ] Reținerea – garanții procesuale prevăzute de legislația națională și internațională / 16 iulie 2016, Chișinău

Cum a fost

La data de 16 iulie, ABA ROLI Moldova (AO Reprezentanța Asociației Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii din Moldova) a organizat un seminar pentru avocați și avocați stagiari cu genericul ”Reținerea – garanții procesuale prevăzute de legislația națională și internațională”. Formator al seminarului a fost d-na Veronica Mihailov-Moraru – avocat cu 10 ani de experiență în domeniu, participant și organizator activ a seminarelor dedicate protecției drepturilor omului. Lipsirea de libertate a unei persoane ridică două categorii de probleme: pe de o parte, este necesar ca această privare de libertate să nu fi arbitrară; pe de altă parte, o serie de alte drepturi ale persoanei pot fi afectate de evenimentele ce survin în cursul reținerii. Pornind de la faptul că reținerea reprezintă un subiect cu largi implicații, dezbătut până la epuizare, seminarul a fost structurat în 3 părți: Modulul I. Reținerea. Temeiurile de reținere a persoanei prin prisma legislației naționale (CPP) și internaționale; Modulul II. Procedura de reținere a persoanei prin prisma legislației naționale (CPP) și intervenția avocatului; Modulul III. Drepturile persoanei reținute. Rolul avocatului, intervenții și recomandări.

Modulul I. Reținerea. Temeiurile de reținere a persoanei prin prisma legislației naționale (CPP) și internaționale

Reținerea este o măsură procesuală de constrângere luată de organul competent de a priva de libertate o persoană pe un termen de până la 72 de ore (art. 6 p. 40 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova, în continuare CPP). În privința duratei reținerii, s-a menționat că în cazul minorilor nu poate depăși 24 de ore iar în cazul reținerii persoanelor pentru stabilirea identității – 6 ore. În principiu, în funcţie de tipul reţinerii, scopurile admisibile pot fi diferite. De fapt, într-un proces penal, reţinerea ar trebui să aibă loc doar în cazurile care nu suferă amânare. Acestea pot apărea dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, două condiţii: (1) necesitatea izolării persoanei din motivul că ea ar putea săvârși alte infracţiuni, s-ar putea ascunde sau ar putea împiedica într-un alt mod urmărirea penală și (2) imposibilitatea aplicării imediate (sau luării deciziei privind aplicarea) a măsurilor preventive. În ceea ce privește această ultimă condiţie, urmează a fi examinat faptul dacă reţinerea a fost necesară pe întreaga perioadă cât a durat. Cu alte cuvinte, deși textul legii nu prevede expres acest lucru, spiritul legii sugerează că odată ce, spre exemplu, acuzarea este gata să meargă la judecătorul de instrucţie, ea trebuie să facă acest lucru îndată ce acest lucru este posibil, fără a aștepta expirarea termenului legal de reţinere a persoanei. Astfel, în esenţă, reţinerea este o măsură procesuală de constrângere, care poartă un caracter de prevenire a unui comportament nedorit. Totuși legea nu stabilește clar care este scopul reţinerii. De aceea în practică reţinerea este folosită de multe ori pentru scopuri care fie că trebuie atinse prin alte mijloace procesuale, fie că sunt chiar ilegale în sine. Astfel, pe lângă scopurile care pot fi deduse din legislaţie, în practică reţinerea este folosită și în scopul:
– De a înfrânge psihologic o persoană și de a o determina să fie cooperantă cu organul de urmărire penală. Aceasta se obţine ușor mai ales dacă persoana este plasată în detenţie pentru prima dată;
– De a obţine de la reţinut informaţii pe care acesta nu le furnizează în cadrul acţiunilor de urmărire penală;
– De a proteja partea vătămată sau de a o determina să coopereze cu organele de urmărire penală. De multe ori victima, când vede infractorul în libertate, cooperează pentru că se teme și se simte neprotejată;
– De a asigura prezenţa persoanei acuzate. Acestea de multe ori dispar și organul de urmărire penală nu poate efectua un șir de acţiuni de investigaţie.

În cadrul seminarului s-au analizat categoriile persoanelor care pot fi supuse reţinerii:
– Persoanele bănuite de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an;
– Învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de libertate, luate în privinţa lui, precum şi ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare;
– Condamnaţii în privinţa cărora au fost adoptate hotărâri de anulare a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de anulare a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen.
Pornind de la faptul că reținerea este o măsură procesuală care aduce atingere libertății persoanei, în cadrul seminarului s-a atras o atenție deosebită asupra temeiurilor reținerii care urmează a fi în mod expres reglementate de legea națională. Curtea europeană a drepturilor omului (în continuare Curtea) subliniază că, atunci când este vorba despre o privare de libertate, este foarte important să fie respectat principiul general al securităţii raporturilor juridice. În consecinţă, este esenţial ca dreptul intern să definească cu claritate condiţiile privării de libertate, iar legea însăşi să fie previzibilă în aplicarea sa, astfel încât să îndeplinească criteriul legalităţii fix în Convenţie, care impune ca orice lege să fie suficient de precisă pentru a permite cetăţeanului – la nevoie recurgând la sfatul unui specialist – să prevadă, în mod rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce rezultă dintr-un act determinat. De asemenea, art. 5 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale. Din jurisprudenţa Curţii (McKay c. Regatul Unit) rezultă 3 mari principii care guvernează aplicarea articolului 5: (1) excepţiile de la regula respectării dreptului la libertate, a căror listă prevăzută în primul alineat este exhaustivă, trebuie interpretate strict; (2) regularitatea privării de libertate, asupra căreia cade în mod repetat accentul atât din punctul de vedere al procedurii cât şi al fondului şi care implică o adeziune scrupuloasă la preeminenţa dreptului; (3) importanţa rapidităţii sau celerităţii procedurilor jurisdicţionale impuse. Astfel, în conformitate cu art. 166 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, organul de urmărire penală are dreptul să reţină persoana, dacă există o bănuială rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an, numai în cazurile:
– Dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;
– Dacă martorul ocular, inclusiv victima, indică direct că anume această persoană a săvârşit infracţiunea;
– Dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport sînt descoperite urme evidente ale infracţiunii;
– Dacă la locul săvârşirii infracţiunii sînt descoperite urmele lăsate de către această persoană. În alte circumstanţe care servesc temei pentru o bănuială rezonabilă că o persoană a săvârşit infracţiunea, aceasta poate fi reţinută numai dacă a încercat să se ascundă ori nu i s-a putut constata identitatea.
În alte circumstanţe care servesc temei pentru o bănuială rezonabilă că o persoană a săvârşit infracţiunea, aceasta poate fi reţinută numai dacă a încercat să se ascundă ori nu i s-a putut constata identitatea. Reţinerea persoanei bănuite poate fi dispusă şi dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că aceasta se va sustrage de la urmărirea penală, va împiedica aflarea adevărului sau va săvârşi alte infracţiuni. Formatorul a atras atenția asupra faptului că legiuitorul utilizează conceptul de bănuială rezonabilă, însă fără a-l defini. După jurisprudența Mușuc c. Republica Moldova, Stepuleac c. Republica Moldova, Cebotari c. Republica Moldova, s-a ivit necesitatea includerii unui asemenea concept în CPP din momentul în care lipsa unei bănuieli rezonabile constituia o încălcare fundamentală a garanțiilor art. 5 din Convenție și, deși poate din punct de vedere a circumstanțelor cauzei un arest ar putea fi justificat (motivat) el nu va fi legal dacă lipsește în general o bănuială rezonabilă că această persoană ar fi comis o infracțiune. La principiile generale aplicabile în materie, Curtea reaminteşte că art. 5 din Convenţie consacră un drept fundamental la protecţia individului împotriva atingerilor arbitrare. Art. 5 din Convenție are ca scop asigurarea ca nimeni să nu fie lipsit, în manieră arbitrară, de libertate. De asemenea, alineatele a)-f) ale art. 5 menţionează exhaustiv lista de motive pentru care o persoană poate fi privată de libertatea sa. O asemenea măsură nu este legală dacă nu se referă la unul dintre aceste alineate. Noţiunea de „presupunere rezonabilă” trebuie raportată la sensul dat în jurisprudenţa CEDO sintagmei de „suspiciune rezonabilă” respectiv, existenţa unor date, informaţii care să convingă un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca o persoană să fi săvârşit o infracţiune. În cauza Leva c. R. Moldova, Curtea reiterează că „caracterul „rezonabil” al unei bănuieli pe care trebuie să se bazeze o reţinere constituie o parte esenţială a garanţiei împotriva reţinerii şi detenţiei arbitrare prevăzute în art. 5 alin. 1 (c) din Convenţie. A avea o „bănuială rezonabilă” presupune existenţa faptelor sau a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv, că persoana respectivă ar fi putut comite infracţiunea. Totuşi, ceea ce poate fi considerat „rezonabil” depinde de toate circumstanţele. În timp ce anumite circumstanţe speciale pot afecta limitele în care autorităţile pot dezvălui informaţii, nici chiar „exigenţele combaterii crimelor teroriste nu pot justifica extinderea noţiunii de „caracter rezonabil” pînă la momentul în care esenţa protecţiei asigurate de art. 5 alin. 1 ar fi prejudiciată” (a se vedea Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit, şi Stepuleac c. Moldovei). Curtea reiterează de asemenea, că faptele care conturează o suspiciune nu trebuie să fie de la acelaşi nivel ca şi cele necesare pentru a justifica o condamnare, sau formularea învinurii în ultima etapă a procesului de urmărire penală (a se vedea Brogan şi alţii c. Regatului Unit). În alte cauze (Lawless (1967) vs Irlandei; Stepuleac (2007) vs R. Moldova; Mușuc (2007) vs R. Moldova) nu a fost stabilită bănuiala rezonabilă. La finele primului modul, participanții au fost împărțiti în grupe și supuși unui exercițiu de a studia niște cercetări cu scopul de a prezenta concluzii cu privire la identificarea: Regulii bănuielii rezonabile, precum și exemplelor privind lipsa bănuielii rezonabile.

Modulul II. Procedura de reținere a persoanei și Modulul III – Drepturile persoanei reținute

Despre fiecare caz de reţinere a unei persoane bănuite de săvârşirea unei infracţiuni organul de urmărire penală, în termen de până la 3 ore de la momentul privării ei de libertate, întocmeşte un proces-verbal de reţinere, în care se indică temeiurile, motivele, locul, anul, luna, ziua şi ora reţinerii, starea fizică a persoanei reţinute, plângerile referitoare la starea sănătăţii sale, în ce este îmbrăcată (descrierea ţinutei vestimentare), explicaţii, obiecţii, cereri ale persoanei reţinute, cererea de a avea acces la un examen medical, inclusiv pe cont propriu, fapta săvârşită de persoana respectivă, rezultatele percheziţiei corporale a persoanei reţinute, precum şi data şi ora întocmirii procesului-verbal. Procesul-verbal se aduce la cunoştinţă persoanei reţinute, totodată ei i se înmânează în scris informaţia despre drepturile prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală, inclusiv dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi împotriva sa, de a da explicaţii care se includ în procesul-verbal, de a beneficia de asistenţa unui apărător şi de a face declaraţii în prezenţa acestuia, fapt care se menţionează în procesul-verbal. Procesul-verbal de reţinere se semnează de persoana care l-a întocmit şi de persoana reţinută. În termen de până la 3 ore de la reţinere, persoana care a întocmit procesul-verbal prezintă procurorului o comunicare în scris referitoare la reţinere. Legalitatea reţinerii depinde, în mare măsură, de modul de asigurare și de respectare a drepturilor persoanei. Legislaţia Republicii Moldova consfinţește un ansamblu de drepturi care au ca scop protejarea persoanei reţinute de eventualele abuzuri din partea organelor de drept. Cu toate acestea, drepturile prescrise de lege sunt deseori încălcate, atât la reţinere, cât și în alte etape ale procesului penal. Astfel, modalitatea în care sunt aduse la cunoștinţă drepturile persoanei reţinute variază. Uneori drepturile sunt citite și explicate, însă de cele mai multe ori ofiţerul de urmărire penală prezintă spre semnare persoanei reţinute procesul-verbal de aducere la cunoștinţă a drepturilor, fără a oferi explicaţiile de rigoare. Unii avocaţii, de asemenea, se pare că nu acordă importanţă acestei acţiuni procesuale. Mai mult ca atât, neexplicarea sau explicarea necorespunzătoare a drepturilor persoanei reţinute nu doar influenţează legalitatea reţinerii, dar și creează percepţia că prin reţinere se urmăresc alte scopuri decât cele prescrise de lege. Motivele reţinerii imediat se aduc la cunoştinţă persoanei reţinute numai în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat de serviciu care acordă asistenţă juridică de urgenţă. Organul de urmărire penală este obligat să asigure condiţii pentru întrevederea confidenţială între persoana reţinută şi apărătorul său până la prima audiere. În cazul reţinerii minorului, persoana care efectuează urmărirea penală este obligată să comunice imediat aceasta procurorului şi părinţilor minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc. În acest sens, urmează să menționăm că în conformitate cu art. 25 alin. 5 al Constituţiei Republicii Moldova, art. 167 alin. 2 al CPP, persoanei reţinute trebuie să i se aducă de îndată la cunoștinţă, în limba pe care o înţelege, drepturile sale și motivele reţinerii, circumstanţele faptei, încadrarea juridică a acţiunii a cărei săvârșire îi este imputată, numai în prezenţa unui avocat ales sau a unui avocat de serviciu care acordă asistenţă juridică de urgenţă. În același context, art. 64 alin. 2 pct. 1 al CPP prevede că bănuitul are dreptul să știe de ce este bănuit și, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoștinţă hotărârea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoașterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezen- ţa apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii și despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvârșirea cărora este suspectat. Convenţia europeană pentru drepturile omului (CEDO) prevede în art. 5 par. 2 un drept similar. În temeiul par. 2, oricărei persoane arestate trebuie să i se aducă la cunoștinţă, într-un limbaj simplu, non-tehnic, pe care-l poate înţelege, motivele esenţiale de fapt și de drept ale măsurii, pentru a-i permite, dacă dorește, să conteste legalitatea arestului (dreptul la informare). Organul de urmărire penală, în timp de o oră după reţinerea persoanei, solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau unor alte persoane împuternicite de acesta desemnarea unui avocat de serviciu pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă. Solicitarea de a desemna un avocat de serviciu este prezentată în scris, inclusiv prin fax, sau la telefon. Persoana reținută poate solicita asistența propriului avocat (dreptul la apărare). De asemenea, persona reținută are dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi împotriva sa. După cum am menționat anterior, în procesul verbal de reținere este indicată starea sănătăţii sale precum și cererea de a avea acces la un examen medical. De asemenea, dacă la reţinere se stabileşte prezenţa unor vătămări sau leziuni corporale ale persoanei reţinute, persoana care efectuează urmărirea penală neîntârziat îl va informa pe procuror, care va dispune imediat efectuarea unei constatări medico-legale sau, după caz, a unei expertize medico-legale pentru a constata originea şi caracterul vătămărilor sau leziunilor (dreptul la asistență medicală). Dreptul la interpret, traducător este un alt drept al persoanei reținute. Astfel, în conformitate cu art. 64 CPP (2) pct. 1), bănuitul are dreptul să fie informat în prezenţa apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvârşirea cărora este suspectat. De asemenea, persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului, să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată prin interpret. Persoana care a întocmit procesul-verbal de reţinere, imediat, dar nu mai târziu de 6 ore, este obligată să dea posibilitate persoanei reţinute să anunţe una din rudele apropiate sau o altă persoană, la propunerea reţinutului, despre locul unde acesta este deţinut sau o anunţă singură. În cazul în care persoana reţinută este cetăţean al unui alt stat, despre reţinere este informată ambasada sau consulatul acestui stat dacă persoana reţinută o cere. Dacă persoana reţinută este militar, este informată unitatea militară, în care ea îşi îndeplineşte serviciul militar, sau centrul militar unde este la evidenţă. În cazuri excepţionale, dacă aceasta o cere caracterul deosebit al cauzei, în scopul asigurării secretului etapei începătoare a urmăririi penale, cu consimţămîntul judecătorului de instrucţie, înştiinţarea despre reţinere poate fi amânată pe un termen de pînă la 12 ore, cu excepţia cazului în care persoana reţinută este minoră (dreptul de a contracta rudele/dreptul la apel telefonic). În conformitate cu prevederile CPP, persoana reţinută urmează să fie eliberată în cazurile în care:
– Nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că persoana reţinută a săvîrşit infracţiunea;
– Lipsesc temeiuri de a priva în continuare persoana de libertate;
– Organul de urmărire penală a constatat la reţinerea persoanei o încălcare esenţială a legii;
– A expirat termenul reţinerii;
– Instanţa nu a autorizat arestarea preventivă a persoanei.
De asemenea, persoana eliberată după reţinere nu poate fi reţinută din nou pentru aceleaşi temeiuri. La eliberare, persoanei reţinute i se înmînează certificat în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării.
Și la finele acestor module, de asemenea au fost organizate exerciții practice. După analiza unei spețe practice, participanții au fost împărțiți în 2 grupe și au prezentat concluzii cu privire la: Importanța procesului-verbal procesual ca document; posibilele omisiuni admise la perfectarea procesului-verbal de reținere de către organul de urmărire penală. În același context, s-a analizat o speță practică privind o situație de reținere a unei persoane de către colaboratorii de poliție. Participanții au fost împărțiți în 4 grupe și au pregătit poziția asupra speței prin prisma a mai multor întrebări legate de: identificarea acțiunilor ilegale în cadrul procedurii de reținere; și de acțiunile ce urmează a fi întreprinse de către avocat.
De asemenea, a fost analizată jurisprudența CEDO privind încălcarea art. 5 par. 3), par. 4) CEDO prin prisma unei cauze pentru care R. Moldova a fost condamnată. Participanții au fost împărțiți în 3 grupe și au pregătit poziția pentru dezbateri în fața Curții asupra cauzei. La final, formatorul seminarului, Veronica Mihailov-Moraru a venit cu mai multe recomandări pentru avocați în cazul în care aceștia își vor apăra clienții în cazul reținerii, printre care:
– Solicitarea insistentă după caz, asupra unei întrevederi în condiții de confidențialitate cu clientul până la prima audiere a clientului, în absența terților persoane;
– Obiectarea și fixarea prin cereri verbale sau scrise, în caz de refuz sau limitare a confidenţialităţii și timpului pentru întrevedere.
La începutul primei întrevederi cu clientul, avocatul se prezintă și explică clientului poziția sa procesuală.
În cazul în care avocatul acordă asistență juridică garantată de stat, avocatul trebuie să explice clientului că serviciile sale nu sunt cu plată, fiind achitate din bugetul de stat.
Informarea clientului său despre principiul confidențialității și se va convinge că ultimul l-a înțeles. Înainte de a utiliza orice informație primită în rezultatul exercitării apărării clientului, avocatul va primi consimțământul acestuia.
În cazul constatării unor încălcări în cadrul procedurii de reținere – informare despre dreptul/depunerea urgentă a cererilor şi/sau plîngerilor.
Informarea şi asigurarea despre dreptul la solicitarea asistenţei medicale.
Începerea pregătirii apărării: poziţia clientului, probe, martori documente etc.
Drept concluzii, instituţia reţinerii deseori este utilizată abuziv de către persoanele autorizate să reţină. Continuă să existe situaţii de reţinere nedocumentată, deși se pare că numărul unor asemenea cazuri este în descreștere. În același timp, cadrul juridic și practica actuală nu prevăd suficiente pârghii pentru reducerea numărului de reţineri abuzive și nedocumentate. În acest sens, pornind de la faptul că reținerea implică largi atingeri libertății persoanei, aceasta urmează a fi aplicată în concordanța cu art. 5 CEDO, precum și prevederile legale naționale care oferă garanții în acest sens. Și nu în ultimul rând, după cum a indicat formatorul Veronica Mihailov-Moraru: „Asistenţa juridică acordată de către avocat trebuie să fie activă, calitativă și nu în ultimul rând individualizată pe persoana reținută și circumstanțele cauzei”.

** Notă – articolul a fost realizat în baza informațiilor prezentate de către Veronica Mihailov-Moraru în cadrul seminarului precum și din studiul personal al autorului Soltan Vasile.

:: foto de la eveniment
imageedit_1_8863552078imageedit_5_7288610979 imageedit_7_8418994326 imageedit_9_5885318588

Evenimente conexe