820 citiri

[ Cum a fost ] Școala de vară din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din Craiova/ 20-30 august 2016, Craiova

Cum a fost

Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a organizat “Școala de vară – ediţia 2016“, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Modova – Republica Moldova, Baroul Dolj, Camera Notarilor Publici Craiova, Centrul de Studii şi Cercetări de Drept Privat şi Asociaţia studenţilor în drept din Universitatea din Craiova.

Ediţia din acest an a celui mai aşteptat eveniment studenţesc estival organizat în parteneriat cu mediul profesional s-a desfăşurat în perioada 20-30 august 2016 şi a reunit studenţi şi profesori de la Facultăţile de Drept ale Universităţilor din Craiova şi Chişinău.

În perioada 20-25 august 2016, participanţii s-au bucura de splendoarea Carpaţiilor Meridionali, la poalele masivului Cozia şi Căpăţânii, în frumoasa staţiune Călimăneşti din judeţul Vâlcea situată la ieşirea Oltului din defileu.

Temele propuse de profesorii coordonatori sunt de actualitate şi de interes profesional deosebit, iar cursanţii au avut posibilitatea să-şi consolideze cunoştiinţele teoretice şi să clarifice diferite probleme de drept întâlnite în situaţii juridice reale. Au fost abordate subiecte precum: stabilirea legaturii personale cu minorul, opozabilitatea hotărârii judecătorești şi principiul relativității efectelor contractului, partajul de bunuri comune, jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la cerinţele de calitate a legii în statul de drept, condiţiile actului juridic civil, contravenţii stabilite prin Hotărâri ale Consiliului Local.

În această primă perioadă, activităţile au fost coordonate de prof. univ. dr. Sevastian Cercel, Decanul facultăţii şi conf. univ. dr. Dan Spînu, judecător la Curtea de Apel Craiova, iar prelegerile şi studiile de caz au fost susţinute de conf. univ. dr. Daniel Ghiţă, conf. univ. dr. Oana Ghiță, lect. univ. dr. Manuela Istrătoaie, lect. univ. dr. Irina Călinescu, lect. univ. dr. Mădălina Nica, cadre didactice la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, judecător Claudiu Gerghina – Curtea de Apel Craiova, lect. univ. dr. Tarpalan Artur de la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Republica Modova.

În perioada 26-30 august 2016, programul școlii de vară se desfăşoară în cadrul instanţelor judecătoreşti din Craiova şi, de asemenea, în cadrul cabinetelor de avocaţi şi birourilor notariale implicate în desfăşurarea acestui eveniment. Activităţile sunt coordonate de prof. univ. dr. Lucian Săuleanu, Decanul Baroului Dolj şi prof. univ. dr. Viorel Găină, membru al Consiliului Baroului Dolj, care oferă şi sprijinul asociaţiilor profesionale de avocaţi pe care le reprezintă. Studenţii vor avea posibilitatea să cunoască direct mediul profesional şi să dobândească experienţă în domeniul pentru care se pregătesc în facultate.

Întâlnirile cu judecători, avocaţi, notari, care îşi desfăşoară activitatea în Craiova, mulţi fiind chiar absolvenţi ai Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, sunt organizate astfel încât studenţii participanţi să înveţe direct de la profesioniştii dreptului, la locul de desfăşurare a activităţii lor. Participanţii pot vedea în ce constă activitatea reală a juristului implicat în soluţionarea unor cazuri practice, ce presupune profesia dorită de ei şi, cel mai important, pot acumula cunoştinţe şi experienţă practică.

La această ediţie a școlii de vară au participat studenţii Ionescu Andra Camelia, Iacob Natalia, Năstase Lidia Mihaela, Grigore Andreea, Săcuianu Mihaela Alexandra, Dobre Florentina, Drăghici Cristina Maria, Peca Ancuţa Mirabela, Preoteasa Anca Viorica, de la Facultatea de Drept din Craiova, precum şi Cristina Chihai, Vasile Soltan, Vasile Leorda, studenţi la Facultatea de Drept din Chişinău.

Ideea unor cursuri de vară, organizate în afara amfiteatrului, caută soluţii pentru nevoia diferenţierii instruirii şi pentru imperativul legării teoriei de practică”, a declarat prof. Sevastian Cercel.

Şcoala de vară organizată de Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova este un proiect ambiţios din strategia educaţională, în dimensiunea sa nonformală, iar condiţiile în care se vor desfăşura cursurile, tematica propusă şi metodele utilizate constituie un cadru generos pentru buna sa desfăşurare.

Sunt implicaţii studenţi care au demonstrat un ritm şi o capacitate de învăţare peste medie, iar proiectul constituie o bună ocazie pentru a construi o relaţie puternică, profundă şi durabilă între profesori şi studenţi. Principiile mentoring-ului şi coaching-lui exersate într-un asemenea „laborator”, vor fi aplicate ulterior în spaţiul academic tradiţional.

Din acest an, “Școala de vară” este un proiect asumat de Facultăţile de Drept din cadrul Universităţilor din Craiova şi din Chişinău în cadrul Acordului de cooperare academică semnat recent între cele două instituţii.

Studenţii Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova participă de mai mulţi ani la cursurile școlii de vară organizate de Facultatea de Drept din Craiova, iar din acest an între facultăţile noastre există un proiect ambiţios de cooperare universitară, care include activităţii multiple, de la mobilităţi pentru studenţi şi profesori, la proiecte de cercetare comune care să fructifice liniile de forţă ale culturii juridice româneşti” a declarat domnul prof. Sergiu Băieşu, Decanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, Republica Moldova.

Evenimente conexe