Aspecte controversate generate de modificările legislative recente (ed. 3) / 21 octombrie 2016, Târgoviște
Tribunalul Dâmboviţa, Asociaţia pentru Studiul Relaţiilor Profesionale de Muncă (membră ILERA), Asociația Magistraților din România-Filiala Dâmbovița și Centrul de Cercetări în Ştiinţe Sociale din cadrul Universității Valahia, Facultatea de Drept și Ştiinţe Administrative organizează conferința
Aspecte controversate generate de modificările legislative recente (ed. 3)
Târgoviște, Universitatea Valahia din Târgoviște, Amfiteatrul Institutului de Cercetări, Aleea Sinaia nr. 13
21 octombrie 2016
Conferința îşi doreşte să reunească profesioniştii dreptului pentru a clarifica unele aspecte doctrinare şi jurisprudenţiale.
Evenimentul face parte din programul de formare continuă descentralizată a judecătorilor şi îşi propune să contribuie la conturarea unui punct comun între jurisprudenţă şi doctrină, acolo unde sunt probleme controversate generate de legislaţie în continuă schimbare.
La lucrările conferinței și-au anunțat participarea magistraţi din raza Curţii de Apel Ploieşti, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Piteşti.
Program
08:30-09:00 – Primire invitaţi, speakeri şi formatori
09:00-09:15 – Deschiderea conferinţei şi prezentarea formatorilor, speakeri şi a participanţilor
09:15–10:45 – Prezentarea comunicărilor
– Timpul de muncă. Aspecte controversate – Prof. univ. dr. Raluca Dimitriu
– Reintegrarea în muncă a salariatului – Prof. univ. dr. Alexandru Ţiclea
– Infracţiunea de abuz în serviciu în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 – Prof. univ. dr. Gheorghe Dobrican
– Scurtă analiză a unor reglementările din Codul muncii susceptibile de interpretări diferite – Prof. univ. dr. Dan Ţop
10:45–11:00 – Pauză de cafea
11:00-12:30 – Prezentarea comunicărilor
– Considerații asupra actului de sesizare a comisiei disciplinare – Judecător Dragoş Constantin Popoiag; Dr. Marius Mihălăchioiu
– Comentarii privind noua legea a achiziţiilor publice – Judecător Cristina-Ioana Dragomir Galan; Dr. Marius Mihălăchioiu
– Necesitatea reformării jurisdicţiei asigurărilor sociale – Dr. Marius Mihălăchioiu
– Renunţarea la urmărirea penală. Repere actuale privind procedura de confirmare a soluţiei introdusă prin OUG nr. 18/2016 – Judecător Vasile Coman
12:30–12:45 – Pauză de cafea
12:45–14:00 – Discuţii
14:30 – Masa de prânz
* mai multe detalii la nr. de telefon: 0769.076.855