459 citiri

Taxa pe link / 23 iunie 2017, București

Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI în colaborare cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Centrul pentru Jurnalism Independent organizează masa rotundă

Taxa pe link

București, sediul Centrului pentru Jurnalism Independent, bd-ul Regina Elisabeta nr. 32

23 iunie 2017, 14:00-16:00

Parlamentul European discută un proiect de directivă pe zona drepturilor de autor, care conține și propunerea Comisiei Europene de a crea un drept extins pentru editori (numit ancillary copyright/ drept de autor auxiliar, sau cu porecla de “taxa pe link”). Votul cel mai important este al Comisiei JURI în 23 septembrie. Parlamentul European va lua decizia finală în octombrie 2017.

Cum vine asta?
Ancillary copyright e practic un nou tip de drept de autor care se presupune că ar proteja interesele editorilor de presă. Editorii de presă ar putea cere taxe pentru cei care preiau articolele. Știți snippet-ul acela care preia automat când dai share titlul, primele câteva rânduri și eventual poza? Da, despre asta vorbim. Ce acum ni se pare normalitate, în 2020 e posibil să fie doar privilegiul celor care își permit să plătească pentru transmiterea de informație.

Mai multe despre ce înseamnă noul drept și care sunt implicațiile pentru media online, agregatorii de conținut și utilizatorii de Internet, discutăm vineri, 23 iunie 2017, la sediul Centrului pentru Jurnalism Independent, Bd-ul Regina Elisabeta nr. 32 (nr. 52 pe Google Maps), et. 1, în clădirea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. La eveniment va participa și europarlamentarul Victor Negrescu.

Confirmă participarea ta la adresa de e-mail: valentina.pavel@apti.ro, până în data de 21 iunie 2017.

De ce e important să ne întâlnim să ne spunem părerea?
Comisiile Parlamentare își votează poziția în perioada aceasta. Săptămâna trecută Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European nu a reușit să ia vreo decizie în legătură cu “taxa pe link”, fiind o egalitate perfectă între opiniile pro sau contra. Dar avem suficient timp până la votul decisiv să influențăm votul europarlamentarilor. E nevoie de opinia ta pentru a înclina votul în favoarea noastră, a utilizatorilor, și pentru a păstra Internetul așa cum este. Pe 21 iunie și 3 iulie vor fi alte 2 voturi ale comisiilor. Urmărește-le rapoartele!

Mai multe informatii se regăsesc aici: http://www.apti.ro/dezbatere-ancillary-copyright-23-iunie-2017

Evenimente conexe