[ Cum a fost ] Concursul de negocieri simulate „Teodora Tudose” (ed. 2) / noiembrie 2017 – ianuarie 2018, București

Cum a fost

În perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018 a avut loc cea de-a doua ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose” organizat de PeliFilip în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept.

Gianina Găvănescu, Senior Associate PeliFilip și coordonatoarea concursului: “Dincolo de beneficiile inerente oricărui concurs și provocării de a ieși din zona de confort, Concursul de negocieri simulate răspunde unei nevoi reale de instruire în aria dezvoltării abilităților personale și sociale. Abilitatea de a fi un bun negociator reprezintă o astfel de abilitate socială cu care nu toți ne naștem, dar pe care o putem dezvolta dacă avem deschiderea și oportunitatea să o facem. Ne-am bucurat să avem și la această ediție concurenți bine pregătiți si foarte creativi, invitați din mediul de afaceri care au interacționat cu candidații și, la final, negocieri reușite.”

Andrada Tudor, director general ASD: “Ne bucurăm că cea de-a doua ediție a Concursului de negocieri simulate a avut un mare succes. Anul acesta, concursul a purtat numele Teodorei Tudose, cea care ne-a fost colegă și care, din cauza unor probleme de sănătate, nu a apucat să vadă finalizată prima ediție. Acesta a fost unul dintre motivele care ne-a determinat să ne dorim și mai mult ca totul să iasă perfect. Și sperăm noi ca așa a fost. Sperăm ca, împreună cu PeliFilip, să organizam în continuare evenimente care să se bucure de un succes cel puțin la fel de mare.

Competiția s-a adresat studenților din anul III la Facultatea de Drept și a presupus mai multe etape, printre care un test de cunoștințe juridice, selectarea semifinaliștilor și, în final, sesiunile de negociere.

Cele șase echipe care au trecut de faza preselecțiilor au participat la un training de negociere susținut de către avocații PeliFilip.

Semifinalele au constat în trei ședințe de negociere, în urma cărora au fost desemnate două echipe câștigătoare. Negocierile s-au desfășurat pe baza unei spețe inspirate dintr-o tranzacție reală care s-a încheiat cu succes la sfârșitul anului 2017.

Finala s-a desfășurat între cea mai bună echipă de avocați ai cumpărătorului, formată din studentele Lavinia Cazacu și Anca Bădescu și cea mai bună echipă de avocați ai vânzătorului, formată din studentele Noemi Popa și Ioana Anton.

Câștigătoare a fost declarată echipa cumpărătorului, astfel că tranzacția negociată de Lavinia Cazacu și Anca Bădescu a fost considerată cea mai bună de către juriul format din avocații PeliFilip – Monica Stătescu, Mădălina Fildan și Gianina Găvănescu.

***

Asociaţia Studenţilor în Drept și PeliFilip organizează

Concursul de negocieri simulate „Teodora Tudose” (ed. 2)

București

7-13 noiembrie 2017

Cu toţii ne-am imaginat cel puţin o dată în postura unui avocat de succes: într-un birou dintr-o clădire impunătoare, îmbrăcaţi la patru ace, cu privirea serioasă, fixându-ne omologul în toiul unei negocieri intense şi încercând să înclinăm balanţa în favoarea clientului nostru pentru a ne atinge toate obiectivele propuse.

Dar, păşind înspre sfera realităţii, probabil că ne-am gândit că poate fi dificil şi, cu siguranţă, ne-am întrebat în ce măsură ne-am descurca într-o asemenea ipostază şi care sunt secretele pe care un bun negociator trebuie să şi le însuşească.

Asociaţia Studenţilor în Drept îi invită pe studenţii din anul al III-lea să participe la Concursul de negocieri simulate „Teodora Tudose”, desfașurat în colaborare cu PeliFilip, una dintre cele mai mari case de avocatură din România.

Vrei să afli care sunt tainele negocierii şi dacă ai aptitudinile necesare pentru a reuși în acest domeniu cheie pentru avocatura de consultanță? Nu există ocazie mai bună de a-ţi satisface curiozitatea decât cea de a afla direct de la sursă!

Care sunt etapele concursului?
1. Înscrierile
Perioada în care te poţi înscrie este 7-13 noiembrie 2017, iar participarea la concurs se va face în echipe de câte doi, deci va fi necesar sa îţi găseşti un coechipier.

Pentru înscriere, este necesar să îndepliniţi următoarele condiţii:
• Să fiţi studenţi în anul III;
• Să aveţi media individuală a primilor doi ani de studiu minimum 8,00;
• Media notelor echipei din primii doi ani de studiu să fie minimum 8,50;
• Să completaţi formularul care poate fi accesat la adresa https://goo.gl/forms/HTnBfStSfnzmSQLs2

În funcție de numărul de înscriși, dacă acesta va fi unul ridicat, va fi introdus un filtru de selecție suplimentar, care se va baza pe motivație și cunoștințe juridice, iar notele nu vor mai fi un criteriu de departajare. Așadar, vă invităm să vă înscrieți în cazul în care îndepliniți criteriile cumulative! Toate aceste detalii vor fi furnizate pe e-mail după încheierea înscrierilor (13 noiembrie 2017)!

2. Training pe tema negocierii
Cele șase echipe care vor trece de preselecţii vor participa la un training pe tema negocierii susţinut de către avocaţii PeliFilip, în scopul de a le împărtăşi din secretele domeniului şi de a îi pregăti pentru etapa următoare. Negocierile se vor desfăşura pe baza unui contract/a unei spețe care le va fi transmis/ă participanţilor ulterior trainingului.

3. Semifinalele
Cele șase echipe care vor trece de preselecţii vor participa la trei şedinte de negociere în urma cărora vor fi desemnate două echipe care vor participa la negocierile finale.

4. Negocierile finale
Cele două echipe care vor trece de etapa semifinalelor îşi vor negocia drumul către titlul de câştigători. Premiile vor fi oferite de organizatori.

Te-ai hotărât? Te aşteptăm cu drag să te înscrii şi să te bucuri de o nouă experienţă academică prin intermediul Asociaţiei Studenţilor în Drept și PeliFilip!