320 citiri

EURINT 2018 | Reflecting on Europe’s (dis)order: scenarios for the EU’s future / 18-19 mai 2018, Iași

Centrul de Studii Europene din cadrul Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” organizează conferința internațională

EURINT 2018 | Reflecting on Europe’s (dis)order: scenarios for the EU’s future

Iași

18-19 mai 2018

Evenimentul face parte din seria conferințelor EURINT ce a fost lansată în anul 2013, în cadrul programului Jean Monnet. În cadrul conferinței ne propunem să dezbatem, într-o perspectivă pluri și interdisciplinară, subiecte actuale despre contextul economic, social, politic și juridic din UE la care vor participa cercetători, cadre didactice, experți, încurajând astfel schimbul de idei și opinii. Ajunsă la cea de a șaptea ediție, la această conferință au participat în anii anteriori peste 400 de participanți din peste 35 de țări.

Dezbaterile din cadrul sesiunilor conferinței EURINT se vor axa pe analiza provocărilor fără precedent cu care se confruntă Uniunea Europeană în ultimii ani (Brexit, creșterea populismului, degradarea relațiilor UE-SUA, imigrație). Aceste provocări au schimbat paradigmele politice și economice comune și au creat o nouă realitate atât pentru UE, cât și pentru partenerii săi. Prin urmare, sunt necesare strategii noi pentru a facilita o mai bună abordare a provocărilor economice, politice și sociale. Teme de dezbatere propuse: Cooperarea transfrontalieră la granița de est a UE; Politici noi în domeniul migrației; Piața unică digitală; Spațiul european de libertate, securitate și justiție; UE – actor global; PESCO – strategia de apărare a UE, etc.

La această ediție și-au anunțat deja participarea experți din domeniu, cercetători, membrii ai societății civile din România și străinătate.

Parteneri ai evenimentului: Institutul European din România, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Asociația Română de Relații Internaționale și Studii Europene.

Lucrările prezentate vor fi publicate revista CES Working Papers (indexată BDI) sau în volumul conferinței EURINT proceedings (indexat Thomson Reuters).

Termenul limită pentru înregistrarea participanților este 31 martie 2018.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a conferinței.

Evenimente conexe