437 citiri

Interviuri academice simulate – Admiterea la INM (ed. 3) / 24-25 martie 2018, București

Asociaţia Studenţilor în Drept organizează

Interviuri academice simulate – Admiterea la INM (ed. 3)

București, Facultatea De Drept

24-25 martie 2018

Dacă eşti student în anul IV la Facultatea de Drept a Universității din București, vrei să devii magistrat şi înveţi în fiecare zi, însă proba interviului din cadrul admiterii la INM ţi se pare dificilă sau îţi creează încă o teamă, atunci acest proiect este pentru tine!

Ajuns la a treia ediție, proiectul intitulat „Interviuri Academice Simulate – Admiterea la INMˮ se adresează studenților care vor să urmeze profesia de magistrat și își propune să simuleze proba interviului din cadrul concursului de admitere.

Aceste interviuri simulate vor avea loc în perioada 24-25 martie 2018. Înscrierile se pot face completând următorul formular, până pe 16 martie 2018, ora 23:59.

Numărul maxim de participanți este de 40, urmând a fi selectați pe baza formularului de înscriere.

Atât interviul, cât și comisia de evaluare vor respecta structura celor din cadrul concursului de admitere la INM. Astfel, în fața voastră se vor afla un judecător, un procuror, un auditor de justiție, un psiholog și un pedagog.

Ulterior, fiecare participant va primi feedback, respectiv note, ce vor putea fi ridicate de la sediul ASD (sala 123), în zilele următoare susținerii interviului.

Dacă ai întrebări referitoare la proiect, poți să ne dai mail la sai@asd-ub.ro.

Te așteptăm cu drag să te înscrii la ceea ce poate însemna începutul viitorului tău!

Evenimente conexe