31 citiri

This is ELSA / 8 octombrie 2018, Iași

The European Law Students’ Association (ELSA) filiala Iași organizează evenimentul de prezentare

This is ELSA

Iași, Facultatea de Drept

8 octombrie 2018, 12:00-14:00

Evenimentul se adresează în special studenților din anul I la Facultatea de Drept, costituind o metodă de familiarizare a acestora cu asociația și proiectele pe care aceasta le organizează. La finalul prezentării, doritorii vor putea completa chestionare pentru înscrierea în asociație, urmând ca mai apoi, să participe și la proba interviului.

ELSA este cea mai mare asociație a studenților în drept, fiind răspândită în 44 de țări, având un număr de peste 45.000 de membri. La nivel național ELSA România înglobează 12 Grupuri Locale. ELSA Iași este unul dintre cele mai mari Grupuri Locale, având aproximativ 200 de membri.

Prin intermediul asociației, membrii pot beneficia de locuri de practică la instituții din domeniul juridic, încă din anul I. De asemenea, membrii pot participa la conferințe, seminare, concursuri de procese simulate, precum și la evenimente naționale și internaționale.

:: Detalii

Evenimente conexe