81 citiri

ELSA Day – The right to education / 28 noiembrie 2018, Constanța

ELSA Constanța organizează

ELSA Day – The right to education

Constanța, Universitatea Ovidius, Facultatea de Drept și Științe Administrative

28 noiembrie 2018, 14:00

ELSA Constanța, în colaborare cu Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității “Ovidius” Constanța, vă invită miercuri, 28 noiembrie 2018:

1. Începând cu ora 14:00, la sala 216 din campusul Universității “Ovidius” Constanța, corp A, să argumentați Pro și Contra în cadrul dezabaterii ce are ca temă “Dreptul minorităților la educație“, organizată de Departamentul Activități Academice.

Tema pe care o vom dezbate este “Dreptul la educație al persoanelor ce aparțin minorităților naționale este respectat?“.

Fiecare echipă va fi compusă din doi membri ce își vor susține argumentele Pro și Contra, poziție stabilită în urma unei extrageri aleatorii.

Studenții care doresc să participe în mod activ, trebuie să trimită un e-mail în care sa precizeze numele, anul, numărul de telefon, atât personale, cât și ale coechipierului, la adresa: academicactivities.constanta@ro.elsa.org, până pe data de 25 noiembrie 2018, ora 23:59.

Dezbaterea va fi moderată de doamna Profesor Universitar Dr. Brașoveanu Florica.
În urma dezabterii, câștigătorii vor fi premiați.

2. “Trăim într-o cutie a spațiului și a timpului. Filmele sunt ferestre ale pereților acestei cutii. Ele ne permit să intrăm în lumi și în minți diferite de ale noastre, nu doar în sensul identificării cu personajele, ci și permițându-ne să vedem lumea din punctele la care nu avem acces altfel.” spunea Roger Ebert.

Departamentele Resurse Umane și Activități Academice, din cadrul ELSA Constanța, vă invită la o seară de film, miercuri, 28.11.2018, începând cu ora 19:00, la Cinema City din City Park Mall of Constanța.

Prețul biletului este de 16 lei pentru elevi și studenți și 20 lei pentru adulți.

Vă așteptăm cu drag, într-un număr cât mai mare, pentru a petrece împreună ELSA DAY!


Regulament Debate
1. Echipele ce vor participa la dezbatere vor fi formate din doi participanți.
2. Fiecare echipă trebuie să fie pregătită pentru a susține argumente atât PRO, cât și CONTRA, în legătură cu “Dreptul la educație al persoanelor ce aparțin minorităților naționale este respectat?”.
3. În deschiderea evenimentului, echipele vor trage la sorți pentru a afla ce direcție trebuie să susțină.
4. Dezbaterea se va desfășura într-un ambient civilizat, cu respectarea punctelor de vedere adverse și cu un limbaj civilizat, demn de un eveniment academic.
5. Rezultatul final va fi anunțat după ce arbitrul se retrage pentru a delibera.

De asemenea, participanții vor fi premiați.


Mult succes!

Evenimente conexe