180 citiri

Creștinismul patristic și moștenirea comediei antice / 25 mai 2019, București

Casa Paleologu organizează cursul

Creștinismul patristic și moștenirea comediei antice

București

25 mai 2019

Creștinismul primar a fost dominat de sentimentul Apocalipsei. Timpurile se schimbaseră radical, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, dar se apropiau de scadența finală. În asemenea condiții psihologice, evanghelizarea lumii greco-romane a primit un ton sumbru. Mai mult, Biserica – tot mai organizată ierarhic și canonic, mai ales după ”pacea constantiniană” – se luptă pentru a defini Ortodoxia (doctrina adevărată) și e concurată explicit atât de polemiștii păgâni, cât și prin inerția modului de viață tradițional, în care teatrul, cursele pe hipodrom, pantomima populară și jocurile de circ ocupau un loc politic și social de prim plan.

Ierarhia ecleziastică și primele comunități monahale, dar și autorii creștini din Răsărit și Apus intră în război deschis cu Muzele, denunțând imoralitatea scenei, prostituția actrițelor, fardurile histrionilor și măștile unei fericiri fără Dumnezeu. Vom căuta să înțelegem, prin lentila unor texte patristice, dar și prin studierea unor vieți de sfinți mai ”speciali”, felul în care civilizația creștină in statu nascendi a reușit, prin abile compromisuri, să se împace cu natura umană, să sfințească teatrul și să salveze dreptul la satiră, ironie și amuzament.

La acest se oferă două burse integrale pentru elevi, studenți și pensionari.

Lector: Teodor Baconschi
Onorariu total, TVA inclus: 150 lei

: Formularul de înscriere

Evenimente conexe