Casa Paleologu organizează
Cum de a învins creștinismul
16 ianuarie 2022
Webinar
La multe dintre cursurile, discuțiile și excursiile Casei Paleologu a apărut întrebarea de ce a câștigat creștinismul în competiția cu celelalte religii din antichitate. Desigur, cei care se mulțumesc cu răspunsuri scurte vor spune că „așa a vrut Dumnezeu” sau că „adevărul trebuia să triumfe asupra minciunii”. Există însă răspunsuri mai lungi, mai elaborate, care ne conduc pe drumuri întortocheate. În acest curs scurt lectorul va evoca particularitățile creștinismului în comparație cu alte culte, marea diversitate din sânul creștinismului timpuriu, dificila constituire a unui canon, a unei ortodoxii și a unei ierarhii bisericești, persecuțiile declanșate de populație sau de autorități, polemicile teologice și filozofice cu gânditori anticreștini, convertirea și politica religioasă a împăratului Constantin cel Mare și a urmașilor săi (inclusiv Iulian zis Apostatul). Acest curs vă invită în primul rând la o lectură atentă a Noului Testament, completată cu texte din afara canonului, cum ar fi, de pildă, Evanghelia lui Toma sau Iuda, Faptele lui Petru sau ale lui Pavel și Thecla. Este vorba însă de o lectură a unor texte plasate în contextul lor istoric și ne vom referi la evenimente, doctrine și curente din epocă, de natură să ne facă să înțelegem de ce a învins creștinismul, ce fel de creștinism e cel care a învins și dacă această victorie era ineluctabilă.
- Lector: Theodor Paleologu
- Data începerii: 16 ianuarie
- Număr întâlniri: 3
- Locul desfășurării cursului: Webinar live
- Linkul către curs: https://paleologu.com/ro/curs/roosevelt-orator
* Anunț pentru membrii JURIDICE.ro: Începând cu luna septembrie 2021, membrii JURIDICE.ro beneficiază de acces la orice eveniment cultural organizat de Casa Paleologu, în limita unui voucher de 500 lei. Detalii aici!