
Dreptul și crizele globale. Implicaţii juridice ale crizei sanitare / 22-23 septembrie 2022
Institutul de Cercetări Juridice ”Acad.Andrei Rădulescu” al Academiei Române organizează
Sesiunea anuală de comunicări științifice
Dreptul și crizele globale. Implicaţii juridice ale crizei sanitare
22-23 septembrie 2022
Dintr-o perspectivă istorică justificată prin caracterul excepţional al crizei sanitare generate de pandemia SARSCOV-2, studiul aprofundat al implicaţiilor acestei crize la nivelul sistemelor sociale ar avea drept condiţie prealabilă încheierea definitivă a acestei crize. Nu mai puţin însă, „fluiditatea” caracteristică societăţilor modernităţii târzii face puţin probabilă existenţa unui consens oficial ori cel puţin societal asupra unui asemenea deznodământ, care să excludă posibilitatea oricărui nou „val”, iar dezbaterile în jurul permanentizării stării excepţionale – devenite şi ea caracteristică acestor societăţi – justifică abordarea implicaţiilor acestei crize din perspectiva caracterului durabil al transformărilor generate de succesivele stări de urgenţă şi de alertă asupra sistemelor de sănătate, educaţie, administraţie ori justiţie. În continuarea dezbaterilor din anul 2021, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române invită teoreticienii şi practicienii dreptului românesc la o reflecţie aprofundată asupra modului în care răspunsul juridic la provocările declarat excepţionale şi astfel tranzitorii ale crizei sanitare s-a concretizat pe planul ordinii de drept în construcţii normative aplicabile mutatis mutandis unor crize afectând deja sistemul de securitate sau cel energetic pe plan european şi generând transformări durabile şi pe planul gândirii dreptului ca ordine a acestor societăți.
Confruntate cu criza sanitară, sistemele de drept au reacționat în multe privințe similar și un prim bilanț în acest sens poate degaja concluzii importante. Provocările majore au vizat găsirea unui echilibru între respectul libertăților fundamentale și responsabilitățile colective, între libertatea şi siguranţa cetăţeanului, adoptarea de măsuri excepționale (dintre care unele tind să se permanentizeze), precum și conturarea unui model cât mai cuprinzător – inclusiv pe planul dreptului – de reacție în cazul crizelor globale. Implicațiile „șocului” crizei sanitare pandemice asupra fiecărei ramuri de drept, de la concepte la reglementări concrete, respectarea exigențelor statului de drept, ale înfăptuirii justiției sau exercitării profesiilor juridice, constituirea „dreptului coronavirusului” ori a celui al situațiilor de urgență și implicațiilor lor asupra dezvoltării generale a dreptului și a științei sale sunt tot atâtea probleme asupra cărora ne propunem o dezbatere cât mai cuprinzătoare în cadrul sesiunii anuale de comunicări științifice 2022 a ICJ.
Evenimentul se adresează cercetătorilor, profesorilor, experților și doctoranzilor din diferite ramuri ale dreptului.
Formularul de înscriere: https://forms.gle/kULCPUMYeK4FWWEEA
Informatii suplimentare: http://www.icj.ro/sesiune-stiintifica-2022.html
Calendar sesiune : http://www.icj.ro/calendar-sesiune-stiintifica-2022.html