Casa Paleologu organizează
Istorie și cultură ucraineană: evul mediu și istoria religioasă
13 octombrie 2022
Webinar
Milioanele de ucraineni alungați din casele lor de război reprezintă o imensă provocare pentru societățile din Europa și în special din țările limitrofe, un test de generozitate pe care românii l-au trecut cu brio, dar și o provocare de ordin intelectual: să ne cunoaștem mai bine unii pe alții, ucraineni și români, să înțelegem diferențele și asemănările dintre noi, să realizăm cât de multe avem în comun.
Casa Paleologu propune în parteneriat cu UNICEF o serie de trei cursuri despre istoria și cultura Ucrainei, destinate unui public de toate vârstele, în special de părinți și copii care-și doresc să-i primească cum se cuvine și să-i înțeleagă mai bine pe cei peste 85.000 de refugiați rămași în România.
În fiecare întâlnire Theodor Paleologu va avea ca invitat un al doilea lector specializat într-o anumită perioadă istorică: Petre Guran pentru evul mediu și istoria religioasă a regiunii, Armand Goșu pentru epoca modernă și Cosmin Popa pentru lumea sovietică și postsovietică. În acest fel vom aborda mari teme ale istoriei și culturii ucrainene într-o perspectivă cronologică.
- Lector: Petre Guran
- Data începerii: 13 octombrie
- Număr întâlniri: 1
- Locul desfășurării cursului: Webinar live
- Linkul către curs: https://paleologu.com/curs/istorie-cultura-ucraina-pmedievala
* Anunț pentru membrii JURIDICE.ro: Începând cu luna septembrie 2021, membrii JURIDICE.ro beneficiază de acces la orice eveniment cultural organizat de Casa Paleologu, în limita unui voucher de 500 lei. Detalii aici!