
Proces Simulat pe materia – Protecția Consumatorilor – “Alexandru Ioan Cuza”. 150 de ani de la trecerea în neființă a primului promotor al Protecției Consumatorului în spațiul românesc / 15 mai 2023, Amfiteatru 305 – Corp V, Universitatea “Titu Maiorescu”
Liceul Profesia din București prezintă
Proces Simulat pe materia – Protecția Consumatorilor – “Alexandru Ioan Cuza”. 150 de ani de la trecerea în neființă a primului promotor al Protecției Consumatorului în spațiul românesc
15 mai 2023
ora 11:00
Amfiteatru 305 – Corp V, Universitatea Titu Maiorescu
Partener media: JURIDICE.ro
Pentru mai multe detalii, proiectul poate fi accesat aici.
Rezumatul proiectului
Procesul Simulat « Alexandru Ioan Cuza » este un proiect școlar de tip cvasi-concurs, în care elevii claselor de liceu sunt invitați să își pună în aplicare cunoștințele din materia Protecția Consumatorilor și să îmbrace roba actorilor principali dintr-un proces adevărat, punând în lumină aspectele esențiale și specializate ale acestei materii, comemorând totodată 150 de ani de la decesul marelui Alexandru Ioan Cuza.
Scopul proiectului
Societatea modernă se confruntă cu schimbări fundamentale, iar consumatorul actual este foarte diferit de consumatorul de la începutul anilor 2000, întâmpinând noi provocări și diverse alte moduri de contractare a bunurilor și serviciilor din piața deschisă, așadar, este de importanță socială ca elevii români să poată observa și participa la desfășurarea unui proces simulat în care poziția consumatorului va fi cât mai veridic redată.
Mobilul
Legislația română conferă consumatorilor diverse pârghii juridice pentru a se putea proteja de puterea și influența profesionistului, așadar, acestea trebuie să fie ilustrate cât mai corect pentru ca elevul să își însușească cât mai bine cunoștințele în această materie atât de uzitată și necesară în viața sa cotidiană.
Comemorare istorică
Acest proces poartă numele personalității istorice marcante a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, părintele statului român modern, primul promotor al Protecției Consumatorului în spațiul românesc, jurist desăvârșit și promotorul educației la nivel național, atât în mediul preuniversitar și universitar, cu ocazia comemorării a 150 de ani de la decesul acestuia.