Măsuri de austeritate vs. mediul de afaceri / 31 octombrie 2023

Bugetele publice ale României sunt într-o stare de echilibru precar, cauzată, pe de o parte, de cheltuieli bugetare supra-dimensionate și, pe de altă parte, de un grad redus de colectare a veniturilor bugetare. La acestea se adaugă o serie de greșeli de estimare a încasărilor din fondurile puse la dispoziția României de Uniunea Europeană – PNRR, Fondul de Coeziune, Regio, FEDR etc. – precum și o creștere explozivă a costurilor, antrenate de împrumuturile masive contractate de Statul român în ultimii ani – pentru o datorie publică de 740 de miliarde de lei (mai mult decât dublă față de anul 2019), România trebuie să achite anual 10 miliarde de euro cu titlu de dobânzi. De aici a rezultat un neașteptat deficit bugetar, care are „aptitudinea” de a atinge cifra de 100 de miliarde de lei, în condițiile în care, la nivelul lunii martie 2023, România era creditată cu a doua cea mai mare creștere economică din Europa.

Cel puțin declarativ, acestea sunt motivele pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pe așa-numita lege a „austerității” fiscale, o lege care operează masive modificări ale legii fiscale, dar și ale codului administrativ, ale codului muncii și ale legilor aplicabile activităților comerciale derulate de companii, mici întreprinzători și persoane care derulează activități independente sau liberale.

În altă ordine de idei, autoritățile par a fi perceput, într-un final dramatic, fenomenul masiv al evaziunii și al optimizării fiscale, care văduvește bugetul de minimum 25 de miliarde de euro anual, precum și realitatea supra-dimensionării aparatului funcționăresc al Statului.

În acest context, Camera de Comerț și Industrie a României organizează conferința Măsuri de austeritate vs Mediul de afaceri, care va pune în discuție, în prezența reprezentanților autorităților, ai instituțiilor financiar-bancare și fiscale, ai consultanților, specialiștilor, avocaților și ai mass-media, efectele acestei legi a „austerității” pentru mediul de afaceri, dar și pentru simpli cetățeni.

AGENDA EVENIMENTULUI

FORMULAR DE ÎNREGISTRARE

Participarea la eveniment este gratuită. Vă rugăm să confirmați participarea prin completarea formularului online până la data de 27 octombrie 2023. Acesta este INDIVIDUAL & NETRANSFERABIL.
Accesul este permis doar acelor persoane care s-au înregistrat și au primit confirmarea participării din partea persoanei de contact.

Contact:
Cristina Ionescu, Director, Direcția Strategii, Politici și Proiecte
Telefon: 021.319.01.00, e-mail: cristina.ionescu@ccir.ro