Managementul prevenirii și combaterii corupției; evitarea abuzului în serviciu / 8-12 august 2018, Mamaia

Expert Aktiv Group organizează

Managementul prevenirii și combaterii corupției; evitarea abuzului în serviciu

– implementarea sistemului de control antifraudă, etică și integritate –

Mamaia, Hotel Riviera

8-12 august 2018

OBIECTIVE
Dobândirea de competenţe privind cunoaşterea şi înţelegerea cadrului legal şi instituţional în domeniul promovării integrităţii şi combaterii corupţiei în organizaţii, precum şi înţelegerea, cunoaşterea şi aplicarea instrumentelor şi politicilor de promovare a eticii şi prevenire a corupţiei. Programul se adresează personalului cu studii superioare finalizate cu examen de licenţă din cadrul instituţiilor publice (ministere, agenţii guvernamentale şi din instituţiile autorităţilor publice locale) şi/sau private, funcţionarilor publici, managerilor, administratorilor şi în special juriştilor. Expertul în prevenirea şi combaterea corupţiei va consilia personalul de conducere, administrativ şi executiv al instituţiei în luarea deciziilor referitoare la aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare.

TRAINERI
Lect. univ. dr. Petrică-Mihail MARCOCI, formator în pregătirea experţilor privind prevenirea şi combaterea corupţiei, expert în investigarea fraudelor economice/ informatice şi managementul investigării macrocriminalităţii.
specialiști din cadrul Agenției Naționale de Integritate

AVANTAJE!!!
La participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii vă oferim a 5-a taxă de instruire, GRATUIT!
Cazarea şi demipensiunea pentru însoţitor sunt oferite de organizator.
Hotel RIVIERA este situat la 20 m de mare şi este renovat în anul 2016.

CERTIFICARE
La sfârşitul sesiunii, în urma evaluării, se acordă CERTIFICAT DE PERFECŢIONARE A.N.C. pentru ocupaţia “EXPERT PREVENIRE ŞI COMBATERE A CORUPŢIEI”, COD COR 261920, în conformitate cu prevederile O.G. 129/2000 republicată şi supliment europass, eliberat în conformitate cu Ordinul comun MMFPS/MECTS, nr.4469/ 12 iunie 2012 şi a Deciziei PE şi CE nr.2241/ 2004/CE din 2004, în care se vor înscrie competențele dobândite.

Tematica abordată conform competenţelor profesionale ce urmează a fi dobândite
Cadrul juridic actual de prevenire, descoperire şi sancţionare a corupţiei. Reglementări naţionale şi comunitare. Analiza cadrului legislativ actual şi strategia anticorupţie 2016 – 2020; mecanisme de elaborare şi implementare, obiective, măsuri, resurse şi indicatori, oportunităţi, factori de risc; studiu de caz.
Specificul măsurilor preventive în materia infracțiunilor de corupție și de fraudă.
Principalele cauze identificate – inventarul măsurilor preventive anticorupţie şi indicatorii de evaluare; domeniile vulnerabile la corupţie – ierarhia situaţiilor de conflicte de interese.
Diagnoza anticorupţie a unei instituţii/organizaţii:
proiectarea procedurilor de implementare a măsurilor impuse de legislaţia aplicabilă;
selecţia informaţiilor; descrierea activităţii analizate; prezentarea concluziilor activităţii;
identificarea obiectivelor; stabilirea modalităţilor de îndeplinire a activităţii; întocmirea programului de activităţi.
Infracţiuni cu achiziţii publice şi fonduri europene; identificarea neregulilor – prevenire şi combatere; înţelegeri anticoncurenţiale în procedurile de achiziţii publice – principiul nediscriminării.
Supravegherea planificării achiziţiilor publice. Supravegherea procedurilor de derulare a achiziţiilor. Supravegherea derulării contractelor. Informarea conducerii instituţiei/ organizaţiei.
Grupuri vulnerabile la corupţie; acte şi fapte de corupţie, strategii, politici publice, planuri de acţiune şi implementare.
Tehnici generale şi specifice de investigare a corupţiei. Supravegherea conduitei personalului notificat. Informarea conducerii organizaţiei/ instituţiei.
Corupţia privată. Corupţia activă şi corupţia pasivă: „Marea corupţie” şi “Mica corupţie”. Analiză şi distincţia dintre cele două niveluri ale corupţiei: „State Capture” şi „Corupţia administrativă”. Practici frauduloase la nivelul corporaţiilor multinaţionale. Practicile incorecte și frauduloase care afectează direct consumatorii de servicii publice/ private.
Legătura între corupţie şi evaziune fiscală – stare şi forme de manifestare;
Direcţii de acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Identificarea şi monitorizarea sectoarelor de activitate vulnerabile la corupţie şi factorii de risc corespunzători.
Analiza domeniilor cu risc ridicat la corupţie; Cauze care favorizează dezvoltarea corupţiei; Gestionarea eficientă a riscurilor, prevenirea şi combaterea corupţiei; managementul riscului; Instrumente de monitorizare şi evaluarea riscurilor de corupţie.
Factorii de risc corespunzători în cadrul administraţiei publice locale, autorităţilor administraţiei publice centrale, corporaţiilor multinaţionale şi alte domenii vulnerabile.
Necesitatea implementării sistemelor de control intern antifraudă.
Bune practici dezvoltate în implementarea măsurilor anticorupţie, prevenirea şi combaterea conflictelor de interese şi a fraudelor; tehnici şi metode pentru remedierea vulnerabilităţilor şi implementarea măsurilor preventive.
Îmbunătăţirea sistemului de control intern prin implicarea de mecanisme preventive şi de detectare a fraudelor.
Creşterea transparenţei instituţionale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice.
Creşterea gradului de recuperare a produselor infracţiunilor şi consolidarea practicii judiciare. Executarea silită a obligaţiilor stabilite de instanţele de contencios administrativ conform Legii nr.138/2014.
Parteneriatul public-privat în materia prevenirii şi combaterii fraudei.
Etică şi integritate.
Avertizorul de integritate: responsabilităţi, rol, importanţă, în contextul prevenirii şi combaterii corupţiei. Planul intern de integritate. Testarea integrităţii personalului. Obligaţiile funcţionarilor publici privind sesizarea faptelor de corupţie.
Distincţia între acele fapte ale funcţionarilor care pot reprezenta infracţiuni de corupţie şi acele fapte care, deşi produc prejudicii, nu reprezintă fapte de corupţie: abuzul administrativ, eroarea, depăşirea competenţei şi neglijenţa.
Răspunderea civilă şi penală, contravenţii, sancţiuni şi jurisprudenţă; necesităţi legislative.

Cursul foloseşte metode moderne de predare, specifice educaţiei adulţilor: prezentări powerpoint, proiecţii video, jocuri, studii de caz, demonstraţii, jocuri de rol, brainstorming, lucrul în echipă şi se fundamentează pe studii de caz şi pe exemple de bună practică, bazându-se şi pe Strategia Naţională Anticorupţie în vigoare, având ca obiectiv principal, dezvoltarea curriculei de formare continuă.

TARIF DE INSTRUIRE – 860 LEI/PARTICIPANT
Include mapă de lucru şi suport de curs în format electronic pe stick USB Business Card.
La tariful de instruire nu se aplică TVA conform LEGII 227/2015 art. 292 alin. 2 lit. f.

TARIF SERVICII HOTELIERE – 2.680 LEI/PARTICIPANT
Include cazarea şi pensiunea completă pe toată durata evenimentului.
(TVA 9% inclus în conf. cu LEGEA 227/2015 art. 291 alin.2 lit. d)
serviciile hoteliere sunt opţionale

ÎNSCRIERI
Participarea are loc în baza fişei de înscriere solicitată la coordonatorul de curs: Adrian ADAMACHE – 0753.025.977, 021.311.71.01, 0314.28.37.35, 0234.313.320, e-mail: [email protected], [email protected], [email protected], [email protected].

TERMEN DE ÎNSCRIERE
30 iulie 2018, în limita locurilor disponibile

:: Formularul de înscriere