Un exercițiu de recuperare teologică și culturală: Sfântul Isaac Sirul / 15 martie 2022, Webinar live

Casa Paleologu organizează

Un exercițiu de recuperare teologică și culturală: Sfântul Isaac Sirul

15 martie 2022

Webinar

Când vine vorba despre creștinismul siriac, se folosește frecvent expresia „cealaltă teologie”(alături de cea bizantină și latină), neglijată secole de-a rândul din motive doctrinare sau din motive de natură istorico-geografică. Situația a început să se schimbe la începutul veacului trecut prin interesul sporit față de limba și literatura creștină siriacă, ceea ce a condus la o dezvoltare fără precedent. Poezia, ca metodologie teologică specifică acestei tradiții, deschide calea către „o altfel de epistemologie”, dar, mai ales, către o mistică genuină, care pare să fi contribuit consistent în decursul timpului la stabilirea unui dialog, sub forma unui ecumenism spiritual, în interiorul mozaicului creștin răsăritean.

Sfântul Isaac Sirul, unul dintre autorii patristici reprezentativi aparținători acestei tradiții, este un astfel de exemplu: un autor de sinteză, care face punți și adună prin epistemologia teologică pe care o propune. În acest curs, vom face o introducere cu caracter general în tradiția mistică siriacă, urmată de o incursiune în gnoseologia spirituală prezentă în scrierile Sfântului Isaac Sirul, urmărind relevanța pe care ar putea să o aibă pentru paradigma contemporană.  

Anunț pentru membrii JURIDICE.ro: Începând cu luna septembrie 2021, membrii JURIDICE.ro beneficiază de acces la orice eveniment cultural organizat de Casa Paleologu, în limita unui voucher de 500 lei. Detalii aici!