Zelenski ca orator / 5 decembrie 2022, Webinar live

Casa Paleologu organizează

Zelenski ca orator

5 decembrie 2022

Webinar

De la începutul invaziei ruse în Ucraina președintele Zelenski s-a dovedit un excepțional orator, capabil să galvanizeze rezistența împotriva agresorului, să întrețină simpatia internațională pentru țara lui și să mobilizeze susținătorii săi din lumea întreagă. Vom citi și analiza câteva din discursurile reunite în volumul Prima lună de război publicat la editura Humanitas, vom asculta și discuta câteva din discursurile disponibile pe YouTube. Vom vedea astfel cum forța cuvântului scrie istorie sub privirile noastre.

În seria „Oratori și discursuri celebre” consacrăm cel puțin o întîlnire unui mare orator și câtorva dintre principalele sale discursuri în vederea identificării tehnicilor retorice folosite de fiecare dintre ei. Vom analiza modul în care au reușit să articuleze brand-ul lor personal, valorile asumate, argumentele folosite și emoțiile exprimate, adică în limbaj clasic ethos-ul, logos-ul și pathos-ul.

Anunț pentru membrii JURIDICE.ro: Începând cu luna septembrie 2021, membrii JURIDICE.ro beneficiază de acces la orice eveniment cultural organizat de Casa Paleologu, în limita unui voucher de 500 lei. Detalii aici!