
Casa Paleologu la Cluj: Cum pregătim un discurs?
Casa Paleologu organizează
Cum pregătim un discurs?
28 ianuarie 2023
Nu ne naștem, ci devenim buni oratori prin studiu și exercițiu. Nu există căi facile sau ”tips and tricks”. Un discurs se pregătește, iar capacitatea de a improviza se antrenează în timp și este rezultatul pregătirii. Iată trei teze care merg împotriva prejudecăților și ideilor luate de-a gata.
Cursul se vrea o introducere în retorică pornind de la provocările imediate ale pregătirii unui discurs. Care-i scopul pe care-l urmăresc? Cine sînt cei care mă ascultă? Cum mă prezint? Cum îmi structurez argumentele? Cum suscit emoții?
Dincolo de aceste provocări imediate, există însă și o pregătire pe termen lung: antrenarea memoriei, formarea unor automatisme, studierea unor modele, scrisul și lectura, construirea propriului ethos.
- Lector: Theodor Paleologu
- Data începerii: 28 ianuarie 2023
- Număr întâlniri: 1
- Locul desfășurării cursului: Turnul Croitorilor, Strada Baba Novac 2
- Linkul către curs: https://paleologu.com/curs/discurs-cluj
* Anunț pentru membrii JURIDICE.ro: Începând cu luna septembrie 2021, membrii JURIDICE.ro beneficiază de acces la orice eveniment cultural organizat de Casa Paleologu, în limita unui voucher de 500 lei. Detalii aici!