Conferința „Dreptul Afacerilor în Dinamica Inovării”. Dinamica Răspunderii în Dreptul Afacerilor Controverse. Soluții. Tendințe / 16-17 mai 2025, Iași

Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, Camera de Comerț și Industrie Iași și Centrul pentru Inovare în Afaceri organizează

Conferința „Dreptul afacerilor în dinamica inovării”

Dinamica Răspunderii în Dreptul Afacerilor

Controverse. Soluții. Tendințe

– ediția a III-a –

16-17 mai 2025

Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității „Gheorghe Asachi”

!!! CLICK AICI PENTRU ÎNSCRIERI !!!

Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, Centrul pentru Inovare în Afaceri și Camera de Comerț și Industrie Iași organizează Conferința „Dreptul afacerilor în dinamica inovării”, ediția din acest an având ca temă „Dinamica Răspunderii în Dreptul Afacerilor – Controverse. Soluții. Tendințe.

Aflat sub lupa metamorfozei continue, dreptul afacerilor se traduce printr-o disciplină a adaptării, pulsând în ritmul pieței, al jurisprudenței și al schimbărilor legislative. În miezul acestui spațiu vibrant, dinamica răspunderii nu cunoaște repaus.

Departe de a fi un concept rigid, răspunderea juridică gravitează printr-o multitudine de forme și nuanțe în jurul complexității și volatilității care definesc mediul de afaceri actual. Se poate ca un antreprenor să fie astăzi vizionar, iar mai târziu creativitatea să-i fie înăbușită de rigorile implacabile ale răspunderii.

Fascinantă prin necontenitele sale provocări, răspunderea a devenit autoarea multor zone gri, unde certitudinea cedează loc interpretării, iar fragilitatea echilibrului dintre libertate și responsabilitate este tot mai pregnantă.

Pe fundalul unei atmosfere interactive și generatoare de reflecții, vă invităm să descoperiți subtilitățile acestei instituții juridice, la confluența dintre teoria juridică și realitățile economice actuale.

Ediția de anul acesta a conferinței își propune, la fel ca în anii precedenți, să fie nu doar un eveniment, ci un spațiu al ideilor, din confruntarea cărora se vor ivi răspunsuri, propuneri și direcții noi pentru cei care gândesc și construiesc dreptul afacerilor zi de zi.

Acreditare INPPI – Evenimentul este acreditat cu 6 puncte de pregătire profesională. Acordarea punctelor se va realiza conform metodologiei specifice profesiei de practician în insolvență.

Acreditare INPPA – Evenimentul formează obiectul procedurii de aprobare în principiu de către INPPA. Conferința este inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul U.N.B.R.

Lucrările conferinței vor fi publicate în Revista Română de Drept al Afacerilor, revistă indexată ERIH PLUS – www.rrda.ro

Informații suplimentare pot fi obținute accesând pagina conferinței https://www.dadi2025.cciasi.ro

PROGRAM – PROVIZORIU –

Vineri, 16 mai 2025
Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității „Gheorghe Asachi”

Primirea participanților

Deschiderea conferinței

Panelul 1. Obligații.
Moderator: Conf. univ. dr. Maria NICA-DUMITRUFacultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Speakeri:
– Prof. univ. dr. Viorel ROȘ – Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, avocat, arbitru și asist. univ .dr. Andreea LIVADARIU – Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, avocat: „Răspundere contractuală versus răspunderea delictuală în proprietatea intelectuală”
– Conf. univ. dr. Șerban DIACONESCU – Decan, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, avocat, arbitru:  „Provocări în determinarea prejudiciului generat prin acte de concurență neloială”
– Lect. univ. dr. Sergiu GOLUB – Prodecan, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, arbitru: „Cucurigu! boieri mari, dați punguța cu … 40 de euro” sau despre metamorfoza principiilor raspunderii civile
– Dl. Bogdan DUMITRACHE – Executor judecătoresc:  „(Ne)executorialitatea clauzei penale”

Pauză – Coffee break – Sala Pașilor Pierduți

Panelul 2. Drept societar
Moderator: Prof. univ. dr. Radu CATANĂ – Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca
Speakeri
– Prof. univ. dr. Lucian SĂULEANU – Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, avocat, arbitru: „Răspunderea administratorilor în societatea cu răspundere limitată”
– Prof. univ. dr. Ioan SCHIAU – Facultatea de Drept, Universitatea „Transilvania” Brașov, avocat, arbitru: „Despre specificul răspunderii în acordurile contractuale model, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2018”
– Prof.univ.dr. Sebastian BODU, MBA – Facultatea de Drept, Universitatea „Titu Maiorescu” București, avocat, arbitru: „Efectele abrogării art. 192 alin. (2) din L. 31/1990 asupra elementului intuitu personae al SRL”
– Asist. univ. dr. Alexandru RĂȚOI – Facultatea de Drept, Universitatea din București, avocat

Pauză de prânz – Sala Pașilor Pierduți

Panelul 3. Drept fiscal
Moderator: Conf. univ. dr. Ciprian PĂUN – Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
Speakeri:
– Prof. univ. dr. Radu BUFAN – Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara, avocat și Dr. Daniela CONSTANTIN-VOROVENCI, avocat: „Răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea contabilității”
– Prof. univ. dr. Mihaela TOFAN – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, avocat: „Răspunderea statului pentru restituirea sumelor încasate nejustificat. Interferențe cu instituția prescripției în materie fiscală”
– Conf. univ. dr. Ciprian PĂUN – Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universitații „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, avocat: „Stabilirea prețului cesiunii părților sociale. Între libertate contractuală și răspundere fiscală”
– Lect. univ. dr. Mirela BULIGA Facultatea de Drept, Academia de Științe Economice, București, avocat
– Jud. Alexandra GHERGHEȘANU – Judecător, Curtea de Apel Iași, Președinte Secția contencios administrativ și fiscal: „Răspunderea statului pentru întârzieri în plata fondurilor nerambursabile – observații ca urmare a cauzei CJUE C‑701/22, SC AA SRL împotriva Ministerului Fondurilor Europene”

Sâmbătă, 17 mai 2025
Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității „Gheorghe Asachi”

Primirea participanților

Panelul 4. Insolvență
Partea I
Moderator: Lect. univ. dr. Sergiu GOLUB – Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
Speakeri:
– Jud. dr.  Mihaela SĂRĂCUȚ – Judecător, Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, cadru didactic asociat Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca: „Administratorul statutar versus administratorul special! Cine răspunde?”
– Jud. Oana PIPERNEA – Judecător, Curtea de Apel Iași, Secția a II-a civilă și de contencios administrativ: „Conduita organului fiscal în cazul deschiderii procedurii insolvenței”
– Jud. Brîndușa ȘERBAN – Judecător, Curtea de Apel Iași, Secția Civilă: „Calitatea procesuală activă în cadrul acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 – atingere adusă principiului privind accesul liber la justiție?”

Pauză – Coffee Break – Sala Pașilor Pierduți

Partea a II-a
Moderator: Jud. dr.  Mihaela SĂRĂCUȚ, Curtea de Apel Cluj
 Speakeri:
– Conf. univ. dr. Codruț SAVU – Facultatea de Drept, Universitatea „Transilvania” Brașov, avocat, arbitru: „Insolvența – element de (a)tipicitate obiectivă a infracțiunii de bancrută simplă”
– Av.dr. Dragoş CĂLIN  – Facultatea de Drept, cadru didactic asociat Academia de Studii Economice din București, avocat, arbitru: Trasabilitatea ipotecilor instituite pe averea debitorului în faza de preinsolvență și insolvență”
– Lect. univ. dr. Daniel ATASIEI – Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, avocat: „Unele considerații privind  infracțiunea de  schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor sau activelor obținute ori reținute din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, infracțiune prevăzută de art 18 ind. 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000  privind pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.”

Detalii suplimentare
E-mail: [email protected]