Conferința Judecătorilor Internaționali ai României / 25 octombrie 2025

CONFERINȚA JUDECĂTORILOR INTERNAȚIONALI AI ROMÂNIEI

25 octombrie 2025
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept
Aula Magna ”Ion Dogaru”

Facultatea de Drept a Universității din Craiova organizează la 25 octombrie 2025, Conferința Judecătorilor Internaționali ai României, ediția a II-a, un eveniment academic prestigios ce va permite un dialog aprofundat cu judecătorii români care activează în cadrul instanțelor internaționale și europene (Curtea Penală Internațională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Tribunalul Uniunii Europene). Prima ediție a fost organizată la Timisoara, în anul 2024, de către Facultatea de Drept a Universității de Vest.

Conferința, moderată de profesorii Dan Claudiu Dănișor (Universitatea din Craiova) și Florin Streteanu (Universitatea Babeș-Bolyai), va aduce în discuție aspecte practice și teoretice întâlnite în activitatea judecătorilor români din cadrul instanțelor internaționale, avându-se în vedere mai ales rolul dreptului internațional și european în evolutia sistemului juridic românesc.

Intervențiile și discuțiile se vor axa pe următoarele teme:

– Jud. Iulia Motoc, Curtea Penală Internațională, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, Curtea Penală Internațională și reconstrucția dreptului internațional

– Jud. Octavia Spineanu-Matei, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, doctor în drept, Valori și principii de rang constituțional în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

–  Jud. Sebastian Rădulețu, Curtea Europenă a Drepturilor Omului, profesor universitar la Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, Principiul nemijlocirii – aspect important al echității procesului penal. Scurtă analiză a jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului

– Jud. Ion Gâlea, Tribunalul Uniunii Europene, profesor universitar la Universitatea din București, Facultatea de Drept, Faptele notorii în jurisprudența instanțelor Uniunii Europene

– Jud. Mirela Stancu, Tribunalul Uniunii Europene, conferențiar universitar la Universitatea din București, Facultatea de Drept, Primele impresii la Tribunalul Uniunii Europene după un an de la transferul de competențe în materie de întrebări preliminare.

Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din Craiova, în intervalul 9.30 – 13.00.

Conferința este organizată în cadrul unei serii de evenimente dedicate Zilei Europene a Justiției Civile, fiind precedată de Conferința bienală a Facultății de Drept a Universității din Craiova, ” Sistemul juridic între stabilitate și reformă