136 citiri

Îngerii păzitori / 25 ianuarie 2021, Webinar

Casa Paleologu organizează

Îngerii păzitori

25 ianuarie 2021

Webinar

Credința în existența îngerilor păzitori, însoțitori și călăuze cerești, este întâlnită în creștinism încă de la originile sale. Petru, de pildă, eliberat din închisoare de un înger, este confundat cu îngerul său de prietenii la ușa cărora bate! Fundalul vetero- testamentar, canonic și apocaliptic, al acestei credințe se va întâlni, în lumea în care creștinismul avea să pătrundă, cu arborescenta daimonologie elenistică. Vom vedea, așadar, cum frumoasa carte a lui Tobit, în care apare arhanghelul Rafael, a fost citită, în istoria creștină, împreună cu cele mai rafinate speculații ale filosofiei neoplatonice. De-a
lungul secolelor, familiaritatea cu îngerii păzitori a cunoscut diferite intensități și moduri de expresie. „Totul este plin de îngeri!”, spunea Origen, mare învățat alexandrin. Și într- adevăr, creștinii credeau în însoțirea constantă, eficace, fidelă a acestor făpturi invizibile. Nu doar oamenii se aflau sub protecția lor, ci și elementele naturii și popoarele. Parcursul nostru se va opri, astfel, și asupra temei îngerilor popoarelor, ale cărei fundamente sunt Deuteronomul 32, 8-9 și Daniel 10, 13-20. Vom vedea cum se dezvoltă această credință în primele secole creștine și ce statut va avea ea o data cu răspândirea cultului sfinților, deveniți ei înșiși mediatori, însoțitori și ocrotitori aleși ai persoanelor și comunităților.

– Lector: Bogdan Tătaru-Cazaban
– Data începerii: 25 Ianuarie 2021
– Numărul întâlnirilor: 1
– Linkul către curs: https://paleologu.com/ro/curs/ingerii-pazitori

Evenimente conexe