118 citiri

Lesbiana Sappho: poezie, istorie și legendă / 28 februarie 2021, Webinar

Casa Paleologu organizează

Lesbiana Sappho: poezie, istorie și legendă

28 februarie 2021

Webinar

Cum de-ar putea cineva să nu se repeadă nebuneşte,
o zeiţă din Cipru, stăpână, şi să nu vrea să cheme îndărăt
pe cine iubeşte?
Ce te-apucă
de mă-nfiori fără rost,
cu dorinţa ce face să-mi tremure genunchii?

Aceste versuri scrise de Sappho din Lesbos, în dialectul grec eolic. Au fost publicate pentru prima dată în 2014. Deşi Sappho este una dintre cele mai fascinante poete ale lumii, opera sa a fost pierdută aproape în întregime; de sute de ani, cititori de manuscrise şi de papirusuri o reconstituie cu migală, permiţându-ne astfel să retrăim sentimentele unei femei excepţionale de acum 2600 de ani. În această întâlnire, vom călători pe ritmuri safice, din vechea insulă Lesbos, în Sicilia şi în Egipt, reconstituind lumea în care a trăit celebra poetă şi educatoare de fete, împreună cu familia şi apropiaţii ei. Vom analiza
legendele care au fost scrise despre ea din antichitate până astăzi şi vom explica cine şi de ce a transformat-o într-un simbol al homosexualităţii şi al feminismului modern.

– Lector: Anca Dan
– Data începerii: duminică, 28 februarie 2021
– Numărul întâlnirilor: 1
– Linkul către curs: https://paleologu.com/ro/curs/lesbiana-sappho

Evenimente conexe