84 citiri

Răspunderea penală a persoanei juridice / 20-21 mai 2021, Online

Facultatea de Drept a Universității din București și Centrul de Cercetare în Domeniul Științelor Penale organizează

Conferința Internațională

Răspunderea penală a persoanei juridice

20-21 mai 2021

Online

Evenimentul reunește specialiști în materia aspectelor legate de persoanele juridice ca subiect al răspunderii penale și au publicat rezultatul cercetării lor în acest domeniu. Dezbaterile vor acoperi un spectru larg de probleme, trecând de la instrumentarea cauzelor penale ce vizează persoanele juridice și până la aspecte controversate privind reglementarea actuală a acestei forme de răspundere și sancționare.

La conferință vor prezenta teme următorii invitați:
– Proc. dr. Georgina BODORONCEA, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
– Proc. Remus BUDĂI, formator, Institutul Național al Magistraturii
– Lector univ. dr. Mihai DUNEA, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
– Prof. univ. dr. Claudia GHICA-LEMARCHAND, Facultatea de Drept, Universitatea Paris-Est Créteil Val-de-Marne
– Av. drd. Dorel HERINEAN, Facultatea de Drept, Universitatea din București
– Proc. dr. Anca JURMA, Direcția Națională Anticorupție
– Proc. dr. Irina KUGLAY, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
– Jud. drd. George-Alexandru LAZĂR, Facultatea de Drept, Universitatea din București
– Prof. univ. dr. Lavinia LEFTERACHE, Facultatea de Drept, Universitatea din București
– Jud. dr. Cătălin MARINESCU, Judecătoria Drobeta Turnu-Severin
– Conf. univ. dr. Daniel NIȚU, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca
– Prof. univ. dr. Sebastian RĂDULEȚU, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova
– Conf. univ. dr. Laura STĂNILĂ, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
– Prof. univ. dr. Florin STRETEANU, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca
– Conf. univ. dr. Andra-Roxana TRANDAFIR, Facultatea de Drept, Universitatea din București
– Jud. dr. Mihail UDROIU, Curtea de Apel Oradea
– Prof. univ. dr. Rely VÎLCICĂ, Universitatea Temple

Materialele vor fi publicate într-un volum ce urmează a apărea la editura Solomon.

Participarea la eveniment este gratuită, sub condiția înscrierii folosind acest formular, cel târziu la data de 10 mai 2021.

Pentru mai multe informații, ne puteți contacta la adresa rppj@drept.unibuc.ro.

PROGRAM CONFERINȚĂ

Evenimente conexe